Cea mai înaltă clădire turn din spaţiul comunitar îşi deschide vineri porţile pentru public. Astfel, orice doritor va avea posibilitatea unică de a scruta panorama Londrei la 360 de grade de la etajele superioare ale clădirii Shard, care are o înălţime de 310 metri şi este nu doar cel mai înalt turn din Londra, ci şi din întreaga Uniune Europeană.
Biletele pentru a urca la etajele superioare ale clădirii, situată pe malul de sud al Tamisei, nu departe de London Bridge, nu sunt chiar ieftine - costul unui bilet pentru un adult, rezervat pe internet, se ridică la 24,95 de lire sterline, iar cel pentru un de copil la 18,95 de lire sterline.
Cu toate acestea, dezvoltatorii View from The Shard se aşteaptă la un aflux mare de vizitatori. Ei se aşteaptă la circa un milion de vizitatori în primul an, dintre care estimează că 60% vor fi britanici, iar 40%, turişti. Ulterior, proporţia se va inversa, apreciază ei.
Potrivit presei britanice, 80% din Shard, care a fost inaugurat în iulie 2012, aparţine investitorilor din Qatar, care au intrat în anul 2008 în proiect. Costurile acestei clădiri turn totalizează 450 milioane de lire sterline.
Sursa: Agerpres