Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă în Bistriţa-Năsăud, după ce un copil născut prematur acasă a murit în drum spre spital

Publicat in Adevarul, vineri 1 februarie 2013 ·

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Bistriţa-Năsăud a început, vineri, o anchetă în satul Tureac din comuna Tiha Bârgăului, după ce o femeie de 22 de ani a născut prematur, acasă, iar copilul a murit în drum spre spital.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, medicul Mircea Gelu Buta, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Bistriţa-Năsăud după ce, joi, la spital a ajuns un bebeluş mort, născut prematur, la şase luni, într-o familie care locuieşte într-o zonă izolată în comuna Tiha Bârgăului.

"Fătul era mort când a ajuns la noi. Nu ştim ce s-a întâmplat cu el, dacă a fost supravegheată mama de medicul de familie, în ce condiţii s-a născut copilul. De aceea am sesizat DGASPC să facă o anchetă", a spus dr. Mircea Gelu Buta.

Teodor Sângeorzan, reprezentant al Serviciului de intervenţii în caz de abuz, neglijenţă şi exploatare la domiciliu din DGASPC Bistriţa-Năsăud, a declarat că în urma primelor cercetări s-a constatat că mama copilului decedat locuieşte împreună cu familia într-un loc izolat situat la cinci kilometri de satul Tureac, comuna Tiha Bârgăului.

"Femeia, care are 22 de ani, a născut prematur, noaptea. Copilul a venit pe lume prematur, la şase luni. Până dimineaţa mama a stat cu el acasă, iar dimineaţa a coborât cu băiatul - fiindcă un băiat a născut - în sat. Mai are trei copii acasă. A chemat ambulanţa şi, după ce a fost preluat bebeluşul de medici, a murit. Femeia e de bună credinţă. Ne-a spus că şi pe ceilalţi trei copii i-a născut tot prematur şi tot acasă. Dacă i se poate imputa ceva e faptul că locuieşte departe de sat, într-un loc izolat, că nu are bani să-şi cumpere casă în sat. Altfel, e o mamă bună, îşi îngrijeşte bine copiii. Nu putem lua nicio măsură împotriva ei. Ultimul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - Incendiul a fost stins / 13 persoane, rănite / Doi pacienţi, la Spitalul Floreasca / Nu s-au găsit persoane în centrul comercial / Magazinul, autorizat ISU - FOTO / VIDEO

News.ro acum 50 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, fiind intubate. Una dintre victime

Ministerul Sănătăţii: Patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă

Mediafax acum 58 minute
Ministerul Sănătăţii transmite că patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă. Explozia a avut loc la un centru comercial din oraşul Botoşani.

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 39 minute
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 35 minute
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum o ora
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum o ora
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

VIDEO Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel - JO 2024, tot mai aproape

HotNews acum o ora
Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel, cu 50 de zile înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Paris, informează mass-media franceză, citată de Agerpres. Jocurile Olimpice de la ParisFoto: J.E.E / Sipa Press / Profimedia Cercurile,

Dedeman: În momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului din Botoșani / Magazinul respecta toate normele de siguranță, având toate autorizațiile și avizele necesare

G4Media acum 52 minute
Dedeman a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că, în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului din Botoșani. Compania menționează că magazinul respecta toate normele de

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 5 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

live de la ora 21:00 România - Liechtenstein, ultimul amical al „tricolorilor” înainte de EURO 2024 » Cum arată primul 11 gândit de Edi Iordănescu + Cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
România - Liechtenstein, ultimul amical al naționalei înainte de EURO 2024 din Germania, care va începe pe 14 iunie, are loc astăzi, 7 iunie, de la ora 21:00. Meciul e liveTEXT pe GSP.ro, televizat de Antena 1. România (4-2-3-1): Selecționer: Liecht

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°