Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antena GSM nu mai este pe placul sefilor spitalului

Publicat in Monitorul de Neamt, vineri 1 februarie 2013 ·

• unitatea sanitară vrea să scape de antena de pe clădirea Spitalului Nou • CA consideră că instalarea acesteia nu a fost suficient de bănoasă si mai si încurcă aparatura medicală • Orange România continuă negocierile cu spitalul • Toti pietrenii care au trecut pe lîngă Spitalul Judetean au constatat că pe corpul principal tronează o antenă GSM de cîtiva metri, instalată acum mai multi ani. Antena cu pricina apartine operatorului de telefonie mobilă Orange, iar pentru permisiunea de a fi instalată pe Spitalul Nou, compania plăteste o chirie lunară. Acum vreo doi ani s-a pus în discutie mutarea acestei antene, dat fiind faptul că la etajul cinci urma să fie mutată Sectia Cardiologie, iar multitudinea de aparate ce ar fi urmat să fie instalate acolo ar fi putut fi dereglate din cauza emisiilor de radiatii. Cum Cardiologia a tot fost amînată pentru mutare, între timp fiind instalată acolo provizoriu Maternitatea, sefii unitătii sanitare au uitat de antenă. Acum, Maternitatea este finalizată si pentru a functiona din plin mai sînt asteptate doar cîteva avize de la minister dar, cel mai tîrziu, prin martie se pare că lucrurile vor intra în normal. După aceea, si Cardiologia va fi mutată, iar atunci antena chiar ar deranja, exiustînd riscul ca aparatura de la terapia intensivă să arate valori anapoda. Pentru a rezolva problema cît mai repede, dar si pentru a cîstiga mai multi bani, la sedinta CA al Spitalului Judetean de miercuri, 30 ianuarie, a fost discutată si această problemă. După ce companiei Orange i s-a pus în vedere să-si ia obiectul deranjant, aceasta a solicitat un spatiu de 60 de metri pătrati, undeva în spatele sectiei de Pediatrie, pentru a-si amplasa antena, dar si pentru a face un spatiu comercial. Spitalul a cerut o chirie mai mare pentru spatiul respectiv, considerînd că banii oferiti pînă acum sînt prea putini în raport cu avantajul pozitiei oferite, dar

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°