de Gh. DOBRIN
01 februarie 2013 22:05
0 vizualizari
A-A+
La 40 de zile de la Naşterea Domnului Iisus Hristos din Sf. Fecioară Maria, Biserica creştină prăznuieşte Ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la Templul din Ierusalim de Preasfânta lui Maică şi de Dreptul Iosif, spre a-L închina Domnului, după porunca Legii Vechiului Testament. Deci, Întâmpinarea Domnului este praznicul bisericesc care rememorează acest moment al aducerii la Templu a Pruncului Iisus pentru a fi închinat lui Dumnezeu, aşa cum prevedea legea lui Moise pentru cei întâinăscuţi de parte bărbătească.
Dar tot astăzi cinstim şi ziua în care dreptul şi bătrânul Simeon, care avea înştiinţare de la Dumnezeu, a venit şi el la Templu, unde i s-a împlinit făgăduinţa de a-L vedea, înainte de moarte, pe Mesia Cel aşteptat de veacuri. Iar cu Pruncul cel adus la templu pentru închinări, el a văzut cu ochii de profet noua putere de mântuire pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii în persoana acestui Prunc.
Bucuros de această descoperire, el a venit în întâmpinarea pruncului Iisus, pe care L-a binecuvântat şi luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a ridicat către cer o minunată cântare de preamărire a lui Dumnezeu: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel" (Lc 2, 29-32).
Această rugăciune, acest cântec al său nu este altceva decât strigătul de bucurie şi recunoştinţă al omului fericit, căruia i-a fost dat să-L vadă pe Mântuitorul lumii.
Dreptul Simeon reprezintă pe întreg poporul lui Israel care aştepta de veacuri venirea lui Mesia, Cel proorocit, Cel făgăduit, Cel promis. Iar, acum când s-a realizat acest lucru, el cere de la Dumnezeu eliberarea din această stare de aşteptare în care s-a aflat