Deşi o femeie a murit într-un accident ce a avut principală cauză poleiul de pe strada Împărat Traian, primarul Ovidiu Portariuc susţine că societatea Urban Serv. Mai mult, edilul s-a arătat deranjat că poliţiştii şi-au permis să amendeze societatea de salubritate, în urma accidentului mortal de ieri.
Portariuc susţine că a făcut o verificare şi cei de la Urban Serv au toate hârtiile în regulă.
"A fost Cod Galben de polei. Cei de la Urban Serv şi-au făcut datoria, am verificat ieri. Au acţionat încontinuu începând de la ora 01.00. Şi-au stabilit graficele şi au acţionat. Din păcate, au fost câteva valuri de îngheţ şi la jumătate de oră, o oră, după ce au trecut pe traseul respectiv a îngheţat şi au trebuit să treacă din nou. Bineînţeles că nu poţi să acoperi instantaneu 300 de străzi. Ar fi absurd să pretindem aşa ceva. S-a acţionat la maximul capacităţii. Eu cred că s-a făcut tot ce se putea, pentru că am verificat şi mi s-au arătat grafice", a spus Portariuc.
Deşi o femeie a murit într-un accident ce a avut principală cauză poleiul de pe strada Împărat Traian, primarul Ovidiu Portariuc susţine că societatea Urban Serv. Mai mult, edilul s-a arătat deranjat că poliţiştii şi-au permis să amendeze societatea de salubritate, în urma accidentului mortal de ieri.
Portariuc susţine că a făcut o verificare şi cei de la Urban Serv au toate hârtiile în regulă.
"A fost Cod Galben de polei. Cei de la Urban Serv şi-au făcut datoria, am verificat ieri. Au acţionat încontinuu începând de la ora 01.00. Şi-au stabilit graficele şi au acţionat. Din păcate, au fost câteva valuri de îngheţ şi la jumătate de oră, o oră, după ce au trecut pe traseul respectiv a îngheţat şi au trebuit să treacă din nou. Bineînţeles că nu poţi să acoperi instantaneu 300 de străzi. Ar fi absurd să pretindem aşa ceva. S-a acţionat la maximul capacităţii. Eu cred că s-a făc