Raiffeisen Bank International, cel mai mare împrumutător din Europa de Est, a suferit prima pierdere trimetrială de la listarea băncii din 2005, pe fondul creşterii costurilor cu creditele neperformante şi a pierderilor din derivative şi din Ucraina, transmite Bloomberg. Acţiunile s-au prăbuşit.
Profitul net pe întreg anul 2012 a scăzut la aproape 700 milioane euro, de la 968 milioane euro cu un an înainte, în condiţiile în care după primele nouă luni din 2012 profitul net se situa la 842 milioane euro. Asta înseamnă că pe trimestrul IV, Raiffeisen a suferit o pierdere de 142 milioane euro.
Reacţia pe bursa din Viena a fost imediată, acţiunile băncii ajungând să plonjeze cu 6,3%, până la 30,97 euro, înregistrând cel mai mare declin dintr-o zi din ultimele două luni.
„Mediul economic din trimestrul al patrulea din 2012 s-a dovedit a fi mult mai dificil. Venitul net din tranzacţionare nu a contribuit cu nimic la profitul băncii, din cauza taxelor”, a spus banca într-un comunicat.
Grupul bancar are o prezenţă în 15 ţări din estul Europei, a doua cea mai mare din acest punct de vedere după UniCredit, ceea ce îi permite băncii să balanseze pierderile din ţări precum Ucraina şi Ungaria, cu profiturile din Rusia şi Cehia.
Profitul înainte de taxe a picat cu 29% până la un nivel cu puţin peste 1 miliard de euro în 2012, în condiţiile în care pierderea înainte de taxe din trimestrul IV a fost de 100 milioane euro.
Cei 13 analişti chestionaţi de Bloomberg se aşteptau la un profit înainte de taxe de 1,28 miliarde euro, ceea ce înseamnă că Raiffeisen a dezamăgit puternic piaţa.
Provizioanele pentru creditele cu pierderi din 2012 au scăzut uşor faţă de nivelul de 1,06 miliarde euro înregistrat în 2011, în condiţiile în care în trimestrul IV pierderile din credite s-au extins până la 400 milioane euro, comparative cu 224 milioane euro