"Marea libertate creatoare a lui Dumnezeu îşi îngăduie totdeauna paradoxul tuturor minunilor! De aceea, după Întrupare mai ales, El voieşte ca oamenii să fie conduşi de neoameni, păcătoşii să fie sfinţiţi de păcătoşi, iar aleşii Lui - Biserica şi Sfinţii - să se supună unor conducători atât de îndoielnici şi uneori dincolo de toate îngăduinţele cu putinţă. Marea dramă a adevăratei şi sfintei Ortodoxii este lipsa ţipătoare a duhovnicilor şi ierarhilor. Duhul Sfânt ţine locul tuturor..., ca nici un trup să nu se mândrească, să nu se laude în faţa lui Dumnezeu!..."

...Tulburătoare afirmaţii care-i aparţin Părintelui Daniil (Sandu Tudor)! Sunt relatate de prietenul său Alexandru Mironescu, membru şi el al mişcării "Rugul Aprins" de la mănăstirea Antim din Bucureşti, ca şi cel dintâi care a şi organizat-o, de altfel. Afirmaţiile trebuie însă citite în context. Ne amintim, Sandu Tudor (psedonim al lui Alexandru Teodorescu) făcuse pasul decisiv abia de câţiva ani, călugărindu-se. După ce timp de doi ani (1948-1950) fusese frate în obştea de la Antim, la 23 februarie 1950 este tuns în monahism, primind numele de Agathon. Şi chiar se transferă la schitul Crasna-Gorj, unde va fi hirotonit preot (ieromonah). Este momentul în care activitatea grupului "Rugul Aprins" încetează definitiv la mănăstirea Antim. Pr. Agathon (Sandu Tudor) suferă însă din nou rigorile închisorii între 1950 şi 1952, fiindu-i imputate - ca pretext - activităţi din timpul serviciului militar. Eliberat, devine ieroschimonah, fiindu-i schimbat numele în Daniil, la mănăstirea Sihăstria. Trecând episodic apoi pe la mănăstirea Slatina este trimis ca stareţ la schitul Rarău, unde va trăi câţiva ani o viaţă de rugăciune şi meditaţie, folosindu-şi în continuare talentul literar pentru a face notaţii zilnice.

Uneori, până în 1958, vizitează din când în când Bucureştiul, unde este găzduit de Al. Miron