Consilierii locali focşăneni au aprobat joi, mărirea cuantumului lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice care locuiesc la Căminul de bătrâni din Focşani. Este vorba de suma de 5 lei, care a fost acordată în plus pentru această categorie de persoane. „Motivul pentru care am solicitat această mărire este faptul că toate costurile cu utilităţile s-au mărit. Este vorba despre facturile la gaz şi la electricitate”, ne-a declarat Anca Lărgeanu, directorul Căminului de bătrâni.
În această instituţie trăiesc peste 40 de persoane, care fie suportă costurile de masă şi cazare din pensie, fie plătesc aceste cheltuieli din pensie şi cu ajutorul familiei. Există însă 14 persoane ale căror venituri sunt foarte mici, care nu se bucură de sprijinul familiei şi pentru care cheltuielile de întreţinere sunt suportate cu ajutorul Consiliului Local. Pentru cea din urmă categorie, reprezentanţii municipalităţii vor suporta majorarea cuantumului de întreţinere. Pentru cazare, masă şi asistenţă medicală cuantumul lunar de întreţinere pentru o persoană este de 585 de lei.
Consilierii locali focşăneni au aprobat joi, mărirea cuantumului lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice care locuiesc la Căminul de bătrâni din Focşani. Este vorba de suma de 5 lei, care a fost acordată în plus pentru această categorie de persoane. „Motivul pentru care am solicitat această mărire este faptul că toate costurile cu utilităţile s-au mărit. Este vorba despre facturile la gaz şi la electricitate”, ne-a declarat Anca Lărgeanu, directorul Căminului de bătrâni.
În această instituţie trăiesc peste 40 de persoane, care fie suportă costurile de masă şi cazare din pensie, fie plătesc aceste cheltuieli din pensie şi cu ajutorul familiei. Există însă 14 persoane ale căror venituri sunt foarte mici, care nu se bucură de sprijinul familiei şi pentru care cheltuiel