Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avioane evită prăbuşirea cu o infuzie de zece milioane de lei

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 1 februarie 2013 ·

Fabrica de Avioane din Craiova mai trage o gură de oxigen. Prezent ieri în Bănie, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a anunţat că fabrica va primi o finanţare de zece milioane de lei pentru repararea a două avioane.

Vizita ministrului la Craiova a început la Brigada 2 Infanterie „Rovine“, acolo unde a discutat cu militarii, răniţii şi rudele militarilor-eroi. „Ministerul Apărării Naţionale este unul din cele trei ministere, alături de cele ale Sănătăţii şi Transporturilor, care va avea anul acesta un buget mai mare decât cel din anul 2012. Cu toate acestea, obiectivele pe care ni le-am propus pentru anul 2013 sunt de a eficientiza activităţile la nivelul MApN şi, implicit, şi la nivelul marii unităţi din care dumneavoastră faceţi parte. În mine veţi avea tot sprijinul, dar totodată vă cer să vă îndepliniţi misiunile cu responsabilitate“, a spus ministrul Duşa. Acesta a precizat că brigada din Craiova este prima din ţară pe care o vizitează, iar motivul ţine de perioada de autoevaluare prin care trec toate brigăzile din ţară. „M-am întâlnit şi cu militarii care au suferit traume şi cu membrii familiilor celor decedaţi. Sunt mulţumiţi de modul în care ministerul s-a ocupat de ei. Din cele 15 persoane cu care am discutat, nici una nu mi-a cerut nimic“, a spus Duşa. Ministrul s-a întreţinut apoi cu oficialii Consiliului Judeţean Dolj, discuţiile vizând proiectele mari din judeţ cum ar fi drumul Craiova - Piteşti, Craiova - Calafat şi Aeroportul Internţaional Craiova. Întrebat dacă România va cumpăra avioane F16 în acest an şi cine va fi furnizorul, Duşa s-a aprins spunând că România negociază cu mai mulţi parteneri. „Bugetarea pentru achiziţia avioanelor F16 se va face după încheierea acestor negocieri. Prima parte a banilor va fi alocată în acest an. Noi dialogăm şi cu portughezii, şi cu grecii“, a precizat ministrul.

Bani de salarii pentru un an

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Măsurile de austeritate sunt provizorii; Guvernul a spus că nu creşte TVA la învestire

BusinessMagazin acum 11 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că măsurile de austeritate sunt provizorii, iar în ceea ce priveşte creşterea TVA-ului, a spus că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va creşte. Admini

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

București: Caniculă și furtuni, Cod galben de disconfort termic până miercuri dimineață

Mediafax acum 45 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă între 14 iulie, ora 12:00, și 16 iulie, ora 10:00. Capitala se va confrunta cu un val de căldură persistent, însoțit de disconfort termic

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 17 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 13 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°