Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii USL se războiesc cu Tişe pe banii Clujului

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 1 februarie 2013 ·

Parlamentarii USL se războiesc cu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, actual senator: „Credem că Alin Tișe confundă bugetul pe 2013 cu cel alocat efectiv județului Cluj de către nașul său în 2012", spun parlamentarii USL într-un comunicat de presă cu referire la fostul premier, Emil Boc, acum primar în Cluj-Napoca, naşul lui Tişe.

Parlamentarii USL îi cer lui Tişe să lectureze public toate amendamentele pe care acesta susține că le-a depus la legea bugetului de stat pe 2013, dar și a tuturor sumelor alocate de Guvernul Ponta județului Cluj pentru acest an. "Alin Tișe face doar un joc de imagine, pentru a impresiona opinia publică din județul Cluj cu faptele sale mărețe în slujba comunității, inexistente în realitate și neagă, din pură demagogie, alocările financiare importante care s-au făcut pentru județul nostru în acest an", arată USL într-un comunicat de presă. "Dacă domnul senator Alin Tișe spune că pentru Cluj au fost depuse sute de amendamente la legea bugetului de stat, înseamnă că acestea au fost susținute de altcineva în comisiile de specialitate, pentru că cel puțin în comisia de sănătate nu a fost văzut nici un amendament care să poarte semnătura domniei sale sau să facă referire la vreunul dintre proiectele invocate. Din informațiile noastre, domnul Tișe nici măcar nu a participat la ședința comisiei din care face parte, darămite să mai și susțină vreun amendament".

În ceea ce privește faptul că în legea bugetului de stat pentru anul în curs nu sunt alocați bani pentru investiții în sistemul de sănătate din Cluj, respectiv construcția Spitalului Regional de Urgență, deputatul USL Elena Uioreanu, soţia celui care i-a luat locul lui Tişe la Consiliul Judeţean, Horia Uioreanu, spune că toţi parlamentarii de Cluj au făcut lobby pentru acest proiect, dar că înţelege de ce nu există bani pentru acesta. "Nu sun

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 14 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum 24 minute
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 48 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri, solicită Grindeanu

Mediafax acum 3 ore
Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferință de presă la Giurgu ce vor conține următoarele pachete de măsuri și când vor fi asumate. „Vă spun ce vrea PSD-ul să conțină acest nou pachet, obligatoriu. PSD-ul vrea în acest nou pachet să discutăm

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°