Cât de importantă este receptarea

Aşa cum se ştie, spre sfârşitul anului trecut, la Editura Cartea Româneacă a apărut, cu sprijinul Fundaţiei „România literară”, un volum colectiv intitulat Cum se scrie un roman?, care reuneşte răspunsurile formulate de 16 prozatori români la întrebarea adresată de Nicolae Manolescu, în cadrul Colocviului dedicat romanului românesc (organizat de USR, în mai 2012, la Călimăneşti şi Alba Iulia). Cronicarul a descoperit în revista LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢ| (nr. 1, ianuarie 2013) o lectură critică adecvată şi subtilă datorată lui Dan Cristea: „Cum mai observă Manolescu, artificialitatea nu e apanajul doar al romancierilor moderni sau postmoderni. Roşu şi negru, romanul lui Stendhal din 1830, conţinând, printre altele, celebra definiţie a romanului ca oglindă care se plimbă pe drum, ar putea fi considerat un metaroman «avant la lettre». În sprijinul tezei lui Manolescu s-ar putea aduce cuvintele lui Maupassant, care subliniază partea de iluzionism inerentă literaturii realiste («Realiştii de talent ar trebui să se numească, mai degrabă, Iluzionişti»), ca şi reflecţiile lui Barthes privind «scriitura romanescă», a cărei misiune ar fi aceea «de a pune masca şi de a desemna în acelaşi timp» (am mai putea adăuga şi demonstraţia acestuia că «nu există Roman fără Literatură»).” Consideraţiile lui Dan Cristea ne întăresc convingerea că la fel de important ca textul literar propriu-zis este textul critic care-l însoţeşte. O receptare critică făcută de cineva competent, capabil de referinţe intelectuale pe măsură pune în valoare textul analizat, găsind în el virtuţi pe care un ochi miop, recent, neantrenat nu le vede.

Provincialismul incult şi ţanţoş

Cronicarul reia subiectul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” care se decernează anual la Botoşani (subiect consemnat şi în numerele precedente ale revis