Consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu este de părere că raportul Comisiei Europene pe justiţie ascunde \"mesaje teribile şi foarte importante\". Sursa: CODRIN PRISECARU
”Primul ar fi că pasajul de recomandări este redactat într-o manieră destul de puțin aplicată iar lipsa recomandărilor de substanță după setul de 'observații' deloc elogioase, transmite faptul că, dacă reputația noastră și credibilitatea sunt aproape de cota de avarie, nici optimismul europenilor raportat la noi nu este într-o stare mai bună”, notează, pe blog, consilierul prezidențial.
Cristian Diaconescu a mai adăugat că raportul MCV este un semnal de alarmă.
"Este un mecanism care spune public partenerilor României, cum stă această țară cu justiția și statul de drept. Este deci nepoliticos sau cel puțin inadecvat să ne grăbim cu aprecieri la adresa unui document care pare să fie mai mult un semnal de alarmă decât un raport de evaluare”, a mai punctat Diaconescu.
În plus, Cristian Diaconescu subliniază că, deși Comisia Europeană respinge orice legătură între MCV și Schengen, cele două domenii au în comun încrederea și credibilitatea.
„Atât în problema MCV, unde mecanismul în sine este o problemă de încredere, cât și în ce privește Schengen, credibilitatea joacă un rol determinant. Da, am auzit adesea spunându-se că nu există nicio legătură între cele două probleme – fals. Legătura este făcută de componenta de credibilitate, iar în cazul nostru, de lipsa de credibilitate”, mai scrie Diaconescu.