Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Poliţiei Neamţ, la bilanţ: “Am început anul cu o bombă”

Publicat in Ceahlaul, vineri 1 februarie 2013 ·

Activitatea pe anul trecut a Inspectoratului de Poliţie Neamţ a fost prezentată ieri, în conferinţă de presă, de comandantul instituţiei. Comisarul şef Paul Tablan a apreciat drept bună prestaţia poliţiştilor: “Vă asigur că 2012 a fost un an extrem de dificil, pe lângă acţiunile operative desfăşurate şi activitatea curentă, am avut de trecut şi prin alegerile locale şi parlamentare, printr-un referendum, dar pe ansamblu activitatea noastră a fost bună. Suntem, totuşi, ca număr de personal destul de puţini şi avem 113 funcţii vacante în acest moment. Bineînţeles, mai avem de lucrat şi ca un motiv de insatisfacţie pentru conducerea IPJ Neamţ este faptul că a crescut infracţionalitatea, mai ales cea judiciară. Însă, dacă luăm în considerare şi alte statistici, care nu pot fi date publicităţii, putem spune că parametrii activităţii de anul trecut se situează la cote bune, iar ce este important este faptul că dosarele penale cu autori necunoscuţi au scăzut. Sperăm ca 2013 să fie mai productiv, şi când spun asta mă refer la a produce mai multă siguranţă şi linişte pentru cetăţeni şi în spaţiul public”. Referirile la proaspătul început de an nu au putut fi trecute cu vederea atât de rapid întrucât 2013 a adus, din nou, oraşul Piatra Neamţ în atenţia opiniei publice din toată ţara, după dejucarea atentatului cu bombă asupra familiei Bogdan Mararu. Şeful Poliţiei Neamţ a spus că reuşita acţiunii se datorează tuturor instituţiilor implicate. “Am început anul în forţă, cu acţiunea de dejucare a atentatului cu bombă la Bogdan Mararu şi reuşita se datorează modului în care toate instituţiile implicate au colaborat. Mă refer la structurile noastre din cadrul inspectoratului, la structurile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Neamţ, la Biroul Anticorupţie Neamţ, la structurile judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne – SIPI, IJJ, IS

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum o ora
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

“EXCLUSIV DINAMO”, de la ora 17.00. Dinamo trebuie să cumpere un jucător pentru a-i face pe plac lui Gigi Becali!

Cancan acum 39 minute
“Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 17.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații despre negocierile secrete cu Gigi Becali. Dinamo e nevoită să cumpere urgent un jucător! Discutăm despre un salariu faraonic pe care îl pri

10 firme de ride-sharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei prin neplata impozitelor şi contribuţiilor

G4Media acum 48 minute
Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi care activează pe piaţa transportului alternativ de persoane şi care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuţiilor sociale şi

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum o ora
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum o ora
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

13°/24°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

10°/16°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°