Avocatul lui Adrian Năstase a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, după ce JS 1 a admis executarea silită a fostului premier cu peste 3,3 milioane lei, prejudiciul din dosarul "Trofeul Calităţii", că măsura este una normală la acest moment, însă, dacă nu vor fi respectate etapele legale, o va contesta.
Cazacu a mai spus că decizia Judecătoriei Sectorului 1 reprezintă un prim pas al unei proceduri prealabile "ce se foloseşte în astfel de situaţii".
Avocatul lui Năstase a menţionat că "este o procedură formală prin care se verifică legalitatea titlului executoriu" şi că aceasta "este valabilă pentru toată lumea implicată în dosar".
"Executorul trebuie să emită nişte somaţii şi să lase timp rezonalbil celor în cauză să zică dacă execută de bună voie sau nu acea obligaţie. Iar după aceea, dacă nu execută de bună voie, fără îndoială că, la un moment dat, o să spună că se începe executarea silită", a explicat Cazacu.
Apărătorul fostului premier a mai arătat că executarea "se poate începe, în primul rând, asupra bunurilor sechestrate şi abia după aceea să se vadă dacă se acoperă integral creanţa şi dacă poate fi extinsă şi asupra altor bunuri".
"Este o cale lungă, cu multe proceduri, iar în timpul acestor proceduri persoanele implicate se pot apăra prin diverse contestaţii la executare, deci vom vedea" a mai spus Cazacu, precizând totodată că "executorul are dreptul să execute forţat, să meargă spre o executare silită".
"Este important să vedem dacă el (executorul - n.r.) respectă legea. Dacă respectă legea, nu avem ce să contestăm. Dacă nu respectă legea, există contestaţie la executare", a conchis avocatul lui Năstase.
Judecătoria Sectorului 1 a admis, vineri, cererea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) de încuviinţare a executării silite a lui Adrian Năstase cu peste 3,3 milioane de lei, prejudiciul din dosarul "Trofeu