Cine s-a mai dedulcit la rock spațial, la vremea întâi-stătătorilor subgenului? Nume mari, coane, numa’ nume mari, de ți se încrețește scoarța cerebrală doar pronunțându-i, d’apăi dacă îi mai și menționezi: Beatles, în piesa „Flying” (1967), numită inițial “Aerial Tour Instrumental”, despre senzația de a zbura, Rolling Stones (1967, „2000 Light Years from Home”), Jimi Hendrix (cu mai cunoscuta „Third Stone from the Sun”), plus „1983 … (A Merman I Should Turn to Be” și „The Stars That Play with Laughing Sam’s Dice”) și David Bowie cu „Space Oddity” (1969). Space Oddity (de pe albumul cu același nume) se referă explicit la lansarea astronautului Major Tom, fie pentru că așa a vrut textul melodiei, nu?, dar cu dublă referire: la filmul acelor ani, de hotar, „2001: Odisee spațială” și ca o satiră usturătoare la eșuarea, mă rog, la menținerea programului spațial britanic la un nivel care nu prea concorda cu faima ce fuse Imperiul Britanic. Fiecare nație cu limitările și frustrările ei, nu? Noi, protocroniști nerealizați-nerecunoscuți, alții cu texte de „Fosta-i, lele, cât ai fost…”.

Iară Hawkwind ce făcea? Vinil mic „el” învârtea și pe piață îl lansa… Adică LP-ul omonim, Hawkwind, tot în 1969 că, se pare, anul acela a fost bun pentru călătorii spațialo-virtuale, vreau să spun că, dacă tot erai consumator de halucinogene (Alo! Conform vorbei ăleia, a lui Bush Senior, de a făcut carieră acum vreo 25 de ani, „Read my lips!”, vreau să spun, again and again, Honi soit qui mal y pense, că dacă io n-am avut posibilitatea, în timp real, să evadez chimic, acum să arunc cu cacao spre acea direcție? Noi, unii, oricum eram evadați, atunci: o bibliotecă bine garnisită, o muzică aleasă după chipul și asemănarea fiecăruia și câte’o sâmbătă seara până spre duminică noaptea de filme la câte’un chiolhan cu proiecții video, chiar și cu filme cu relații biologice, hehehe, aproape c