Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Video: Capelă mortuară la Biserica ”Înălţarea Domnului” din Sud

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

În cartierul Sud din municipiul Focşani, unde trăiesc aproximativ 24.000 de focşăneni, va fi construită o capelă mortuară, la Biserica ”Înălţarea Domnului”, la iniţiativa preotului Gheorghe Drăgoi. Proiectul de hotărâre priveşte încredinţarea în folosinţă gratuită, pe perioada existenţei construcţiei, a unui teren de 578 mp, de pe Aleea 1 Iunie, aparţinând domeniului privat al municipiului Focşani, către Parohia ”Înălţarea Domnului”, pentru construirea unei case mortuare.

Primarul Decebal Bacinschi a precizat că viitoarea capelă trebuie să fie construită alături de biserică şi că o altă locaţie nu este disponibilă. Mai mult, primarul a spus că vor fi respectate toate normele de distanţă faţă de unităţile de învăţământ din zonă. ”Locaţia trebuie să fie alături de biserică, nu ai cum să o duci în altă parte. Aşa cum sunt construite acele blocuri, nu există posibilitatea să ţii un mort în casă. S-au construit în cartierul Sud două sau trei case mortuare. Cei care sunt la biserică se vor îngriji de modul în care va arăta spaţiul, nu este o problemă din punctul acesta de vedere. Este parcarea, este strada, apoi e unitatea de învăţământ. Este necesar să se construiască o astfel de casă mortuară. Altă locaţie nu avem. În momentul în care vom elibera autorizaţia, proiectantul este obligat să respecte toate normele de distanţă şi în aceste condiţii cred că nu vom avea probleme”, a spus Bacinschi.

Şi consilierul local USL Liviu Oloeriu a propus ca zona în care va fi construită casa mortuară să fie delimitată printr-o perdea de verdeaţă. ”Viaţa şi moartea fac parte din existenţa noastră. Şi eu am lângă blocul în care locuiesc o casă mortuară, până la urmă e bine să ţi se reamintească că nu eşti nemuritor. Cred că se poate delimita, printr-o perdea verde, astfel cei care nu vor să vadă lucrurile acestea, să fie protejaţi vizual”, a comentat

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 51 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Rusia încearcă să atragă încă o țară din Asia în războiul din Ucraina, acuză Kievul. De unde vin noii soldați ai lui Putin

HotNews acum o ora
Rusia încearcă să implice Laosul în războiul împotriva Ucrainei, sub pretextul organizării participării trupelor din Laos la operaţiuni de deminare în regiunea rusă Kursk, a anunţat sâmbătă Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 47 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°