Pe vremea când mergeam, ca puști, împreună cu alți prieteni din gașcă, kilometri pe jos sau cu bicicleta ca să găsim un loc pe dealurile din împrejurimile Târgu Mureșului pentru a vedea, la bulgari, meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din Spania (1982), un grup de intelectuali maghiari din Ardeal scoteau mai multe numere ale unei reviste clandestine: Ellenpontok/Contrapuncte. Singura și ultima inițiativă de acest gen din România acelor ani. Am aflat însă de ea mult mai târziu, când mi s-a propus să traduc cele nouă numere ale revistei, câte au apărut până când Securitatea a dat de autori… Traducerea nu s-a concretizat, dar am avut prilejul să îl cunosc pe unul din temerarii eroi ai acestui proiect underground din vârtosul comunism autohton: Károly Antal Tóth – eseist, editor și ecolog.

După un periplu mai lung, K. A. Tóth s-a stabilit în Suedia, unde trăiește și azi, ca pensionar. Am schimbat câteva emailuri, am discutat pe skype, și a ieșit interviul de mai jos. Este istoria unei povești cum nu veți găsi în manualele de istorie sau în filmele lui Sergiu Nicolaescu. Publicarea unui periodic samizdat într-o epocă a scrumierelor și trandafirilor „Philips” și în care lumea șușotea prin casă când făcea politică, nu-i puțin lucru. Károly Antal Tóth vorbește despre povestea samizdatului scos la Oradea, despre cum i-a prins și anchetat Securitatea și despre ce fel de publicație ar scoate azi, dacă ar trăi în Ardeal. Pentru prima oară într-un interviu în limba română.

Cum era Oradea acelor ani, înaintea apariţiei Contrapunctelor? Câtă libertate se putea respira acolo față de restul țării? 5 iulie 1982. Filajul Securității. Sursa: CNSAS.

Exact atâta ca și în alte părți. Tabloul era nuanțat cel mult de personalul care forma aparatul represiv sau de trăsăturile individuale ale celor care încercau să fie, într-un fel sau altul, liberi și să își apere d