Punctele de lucru a opt firme din Bucureşti sunt controlate, sâmbătă, de poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, pentru un prejudiciu estimat la 300.000 de euro, potrivit Poliţiei Capitalei.
Acţiunea a fost demarată în baza datelor şi informaţiilor deţinute de către poliţiştii bucureşteni cu privire la faptul că mai multe persoane, în calitate de reprezentanţi a cinci societăţi comerciale, ar fi introdus în ţară produse textile şi materiale de construcţii, pe care le-ar fi comercializat ulterior.
Potrivit sursei citate, la introducerea în ţară, mărfurile erau subevaluate, sumele obţinute în urma vânzării acestora nefiind apoi înregistrate în evidenţele contabile ale agenţilor economici. Mai mult, în urma verificărilor, a rezultat faptul că sumele obţinute din vânzarea acestor mărfuri erau schimbate în valută cu ajutorul administratorilor unor case de schimb valutar, fiind apoi trimise în conturi bancare din străinătate. În acest context, poliţiştii verifică şi posibilitatea ca reprezentanţii societăţilor comerciale vizate să fi făcut şi spălare de bani.
Prejudiciul estimat a fi adus bugetului de stat depăşeşte suma de 300.000 euro.

Po