Românilor le-a plăcut dintotdeauna să viseze la câştiguri mari, obţinute peste noapte. Când au aflat, la începutul secolului XIX, de loteriile care se organizau în marile oraşe europene, nu i-a mai putut ţine nimeni în frâu. „Loteria e cerută imperios de moravurile poporului”, scria ziarul „Adevărul” în 1906, solicitând înfiinţarea unei loterii naţionale care să oprească în ţară sumele uriaşe pe care românii le jucau la loteriile din străinătate.

Istoria loteriei în România este necruţătoare. Am plecat de la banii strânşi pentru construirea Ateneului şi loteriile promovate de Nicolae Iorga şi Regina Maria şi am ajuns, în zilele noastre, la scandaluri de corupţie şi la biletele miraculoase cu care Stelian Ogică îi înşală pe cetăţenii naivi.

Mobila lui Bolintineanu

Din lucrarea „Loteria Naţională din România, o istorie ilustrată” aflăm de existenţa unor forme primare de loterii pe teritoriul ţării noastre încă de la începutul secolului XIX. S-a importat din Germania modelul organizării de loterii pentru vinderea unor bunuri ce nu-şi găseau cumpărător. Din 1853 datează un bilet prin care se anunţă: „Kasele mele ce le am în Mahalaoa Livedea le-am pus la Lot”.

În anul 1872, bătrân şi bolnav, scriitorul Dimitrie Bolintineanu se afla în mare dificultate materială. Este ajutat de prieteni, care organizează o loterie adresată „românilor simţitori”, punând ca miză biblioteca şi mobilierul scriitorului. S-au vândut 500 de bilete a câte 5 lei. Sistemul era simplu: biletele vândute erau numerotate, iar fiecărui premiu îi corespundea un număr extras. Cine avea biletul cu numărul respectiv, era câştigător.

Cum-necum, câştigătorii au fost tocmai Vasile Alecsandri şi Costache Negri, cei mai buni prieteni ai lui Bolintineanu, care i-au înapoiat mobilierul şi biblioteca. Dimitrie Bolintineanu a murit însă câteva luni mai târziu.

„Daţi un leu pentru