A fost un fenomen. În primul rând din cauza acelei voci unice, incomparabile, cum spuneau în vremea ei De Lorca, Camille Saint-Saens, Jules Massentes, G. Verdi, Mascogni, Puccini.

În 1894, Hariclea Darclée cânta, printre altele, în “Manon Lescaut” de Puccini. Compozitorul i-a trimis o jerbă de trandafiri: “Celei mai frumoase şi mai desăvârşite Manon, cu admiraţie şi recunoştinţă.  Veniţi la Milano, triumful dumneavoastră va completa succesul meu.”

Hariclea se afla în Madrid şi era chemată urgent, pentru că Scala era în cădere şi se credea că numai Darclée îi va da viaţă, o va revitaliza; şi cam tot pe atunci, în 1896, Puccini i-a telegrafiat: “Dacă aţi binevoi să cântaţi în America rolul Mimi din “Boema”, iar aş avea desigur norocul ca muzica mea să fie aplaudată şi în această ţară”.

După care a scris “Tosca”, pe textul lui Victorien Sardou, gândind la ea. Dar n-a ştiut că ea îi va salva opera. Că fără ea n-ar fi fost cum e.

“Mâine după-amiază, la ora când vă convine vă aştept să facem o lectură, apoi cinăm împreună vânat. Aduceţi-l şi pe băiatul dvs, se va juca pescuind în lac cu Tonio...” Darclée a venit la vila de la Torre del Lago şi a auzit opera care avea să-i ducă pe amândoi pe culmi.

Muzica lui Puccini era minunată, dar cântată de Hariclea Darclée avea ceva inedit, o covârşitoare expresie dramatică. Erau romanţe fermecătoare, motive inspirate, melodii superbe. Era o dramă muzicală foarte modernă, care dădea în acelaşi timp şi atmosfera întregii epoci.

Victorien Sardou scrisese o melodramă frumoasă, dar opera o are în mijloc pe actriţa Floria Tosca, pătimaşă, o voinţă sălbatică, temperament vulcanic, vulnerabilitate. Un rol magnific.

“Da, dar ceva ţi-a scăpat, domnule Puccini? “

“Ce anume, draga mea? “

“Umanitatea Floriei Tosca. Ea e prinsă în coperna lui Scarpia, căruia i-a trezit poftele şi nu izbucneşte? Setea ei