Felicia Filip (53 de ani) vorbeşte despre toate stelele norocoase care au făcut-o să strălucească pe cele mai importante scene din toată lumea.
„Peace up, A-town! Yeah, yeah! O! Lil’ Jon! Usher! Let’s go!“ (n.r. – Pace, Atlanta! Da, da! O! Micuţule Jon! Usher! Haida!) se aude pe fundalul polifonic, alături de alte cuvinte mai dificil de reprodus într-o gazetă. E o melodie puternică, aproape brutală, cu un ritm belicos, neîmblânzit şi, oricât de straniu ar părea, este tonul de apel folosit pe telefonul sopranei Felicia Filip. E un contrast straniu aici, căci Felicia Filip parcă respiră eleganţă. Şi are acel je-ne-sais-quoi al celor care au urcat pe vârful munţilor şi, de acolo, privesc toată lumea. Al celor care ştiu să înţeleagă aplauzele şi puterea lor regeneratoare. Poate că acestea sunt însuşirile speciale ale celor ce sunt numite „Divă divină“ sau „Divă de primă forţă“.
„Weekend Adevărul“: Cum era familia dumneavoastră din Slatina?
Felicia Filip: Familia a fost, mai degrabă, normală. O familie de oameni oneşti, care au ţinut cont de sărbători, de religie şi care şi-au crescut copiii în aceste valori. Ţin minte că în momentul în care am crescut şi ne-am dorit să ne alegem un drum, părinţii nu ne-au sugerat nimic, ne-au lăsat să ne alegem, în pace, şi chiar dacă nu au fost de acord cu ce am făcut, nu am primit reproşuri. Ne-au spus că lumea nu este foarte bună, că s-ar putea să fim surprinşi, iar apoi să suferim. Tatăl meu a fost contabil, iar noi, cei trei fraţi, suntem născuţi la diferenţă de 13 luni unul faţă de celălalt.
Să fie doar o întâmplare?
De trei ori?
Felicia (mijloc) şi familia Filip, de la Slatina
Ce meserie au cei doi fraţi?
Atât fratele meu, cât şi sora au terminat Institutul de Drumuri, Poduri şi Căi Ferate. Dar şi ei au cochetat cu muzica, sora mea având chiar talen
