Rata șomajului va crește în 2013 în întreaga lume, cele mai afectate regiuni urmând să fie China, India și Uniunea Europeană. Angajații din România, țară cu un grad de ocupare peste media globală, vor avea alte greutăți de întâmpinat.
Organizația Mondială a Muncii a publicat zilele acestea raportul „Trenduri globale pe piața muncii”. Potrivit autorilor, actuala ediție este una specială, centrată în jurul unei „duble crize”: după ce, la începutul lui 2011, economia globală părea să intre pe drumul cel bun, finalul anului a venit cu o încetinire serioasă a ritmului de creștere, iar 2012 a reprezentat o întoarcere pe buza prăpastiei, cauzată în primul rând de o relativă (re)prăbușire a pieței globale a muncii.
Așa se face că, anul trecut, 4 milioane de oameni din întreaga lume au rămas fără locuri de muncă. Ceea ce nu ar fi tragic, dacă ținem cont că în ultimii cinci ani, de la începutul crizei și până acum, 197 de milioane de persoane și-au pierdut slujbele. Doar că, raportat la previziunile optimsite de acum un an, când analiștii mizau pe o revenire serioasă a ocupării, rezultatele lasă mult de dorit. Interesant este că, în ciuda opiniei generale că statele în dezvoltare ar fi adevăratele motoare de creștere a economiei mondiale, trei sferturi din joburile pierdute în ultimul an revin Chinei, Indiei și piețelor emergente din zona Asia-Africa.
Urmează patru ani de stagnare
În statele dezvoltate, șomajul a făcut ravagii în primii ani ai crizei, recent fiind înlocuit de un fenomen la fel de nociv, pe termen lung: sărăcirea populației ocupate, reflectată prin scăderea generalizată a salariilor (fie chiar și doar prin neajustarea cu rata inflației) și prin oferta bogată de slujbe „slabe”, subcalificate și plătite corespunzător, în paralel cu scăderea serioasă a ofertei de joburi pentru specialiști și persoane cu studii. România, unul dintr