Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sex şi sfidare în Codul penal

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

Mulţi au zâmbit când au citit despre unul dintre subiectele date duminică la concursul de intrare în magistratură, cel referitor la un raport sexual oral plătit în care clientul o ameninţă pe prestatoarea de servicii că nu-i va achita suma convenită iniţial pentru că e nemulţumit, iar cealaltă parte îşi înfige dinţii în organul omului, cerându-şi (greu de imaginat cum) banii.

Speţa - cum i se spune în limbaj de specialitate unui set de împrejurări - nu este însă inedită. "Dezlegarea" se află în Codul penal, ceea ce înseamnă că astfel de situaţii au existat nu doar în scenarii de filme. Aşadar, s-ar putea spune că avem în România un cadru legal foarte cuprinzător. Din nefericire, nu este aşa. Dan Voiculescu este cel mai grăitor exemplu. Cazul lui va rămâne cu siguranţă unul antologic. Confruntat cu un proces penal cu puţine şanse de scăpare, dar înconjurat de o ceată de avocaţi bine plătiţi şi pitit în spatele unei televiziuni prost văzute chiar şi acolo unde libertatea presei este sfântă, adică la Bruxelles, ultimul dinozaur securist sfidează deopotrivă justiţia, dar şi pe cei care l-au votat la alegerile din decembrie (disciplinaţi sau orbeşte). Demisia sa din Senat, dată cu speranţa că judecarea dosarului său se va prelungi astfel până la prescrierea faptelor, denotă mai mult decât lipsă de respect faţă de instituţii fundamentale ale statului şi faţă de românii care l-au ales să îi reprezinte în una dintre acestea, poate cea mai importantă, Parlamentul. Este adevărat că Voiculescu se prevalează de carenţele sistemului, cum este aceea care prevede că "supraoameni" precum aleşii neamului nu pot fi judecaţi decât de instanţa supremă şi abia atunci când pierd această calitate redevin oameni obişnuiţi şi intră din nou sub întreaga autoritate judecătorească. De aici încolo este căderea judecătorului să decidă dacă fostul securist, ţinut cu grijă sub aripa

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conclav la Vatican Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi. Noul Suveran Pontif n-a fost ales

Ziua Constanta acum 51 minute
Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi la prânz, ceea ce indică faptul că noul Pontif nu a fost ales. Cei 133 de cardinali electori nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui nume, miercuri seară, în singura rundă de votare o

Cursul valutar anunţat de BNR. Euro atinge un nou record

News.ro acum 33 minute
Cursul valutar oficial, de referinţă, anunţat joi de BNR a ajuns la 5,1222 lei pentru un euro, faţă de 5,0991 lei înregistrat miercuri. Marţi a fost pentru prima dată când 1 euro a depăşit 5 lei, prag apărat până acum de BNR. Dolarul a ajuns la 4,53

VIDEO Imagini spectaculoase cu o tornadă în județul Tulcea. Populația a primit mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Fenomenul rar a fost surprins recent în sud-estul țării, mai exact în județul Tulcea, unde oamenii au primit mesaj RO-Alert de vreme extremă. Imagini spectaculoase cu tornada au fost filmate de martori, scrie Digi24. În ultimele zile, vremea a fost

Primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice s-a deschis!

Ziua Constanta acum 14 minute
S-a deschis astăzi primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice! Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a lui Cristian Pistol, directorul CNAIR. Această stație, cu o putere instalată de 10 MW, este mai perfor

Xi Jinping a ajuns la Moscova pentru a asista la parada și a celebra „Ziua Victoriei” alături de Vladimir Putin

Gandul acum 52 minute
Dictatorul rus Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe liderul chinez Xi Jinping în cursul zilei de joi. Xi se află în Rusia pentru a participa la ceremoniile dedicate Zilei Victoriei – ziua când Germania nazistă a capitulat și și-a recunoscut înfrâ

Primul mesaj al lui Marcel Ciolacu după demisie: „Nu mi-e rușine”

HotNews acum 43 minute
Marcel Ciolacu a transmis astăzi, 8 mai, un prim mesaj după ce a demisionat, luni, din funcția de prim-ministru, în urma rezultatului PSD din primul tur al alegerilor prezidențiale. Ciolacu spune că anii în care PSD a fost la guvernare, iar el a dev

Marcel Boloş: Guvernul a aprobat continuarea procesului de renegociere a PNRR / Obiectivul principal este ca grantul de 13,1 miliarde de euro să îl absorbim fără penalităţi / Asta înseamnă că obiectivele de investiţii sunt realizate până pe 31 august 2026

G4Media acum 54 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că Guvernul a aprobat, în cadrul şedinţei de joi, continuarea procesului de renegociere a Planului Naţionale de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi a explicat că obiectivul princ

Injecții intravitreene, tratament oftalmologic de înaltă precizie la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum o ora
Sursă foto: Spitalul CFR Timişoara Injecțiile intravitreene constau în administrarea unor medicamente direct în corpul vitros al ochiului, acea substanță gelatinoasă care umple spațiul dintre cristalin și retină. Folosirea unei asemenea proceduri re

Lovitură pentru românii cu credite: ROBOR urcă brusc la 7,25%, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

Adevarul acum o ora
Indicele ROBOR la 3 luni a sărit, joi, la 7,25%, înregistrând a doua creștere majoră în această săptămână, după victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Ministrul Muncii: România are o creştere de 44% a nivelului de trai faţă de acum zece ani, conform datelor Eurostat

G4Media acum 37 minute
România are o creştere de 44% a nivelului de trai, faţă de acum zece ani, conform celor mai recente date Eurostat, a afirmat, joi, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, transmite Agerpres. Susține G

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/20°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/13°
Constanta
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

10°/15°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/16°