Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, printre cele mai leneşe economii din lume şi în anii ce vin. Vezi Top 20 Banca Mondială

Publicat in Ora de Timis, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

Economia României a fost plasată de analiştii Băncii Mondiale pe locul al 12-lea în topul economiilor cu cele mai mici creşteri estimate pentru următorii 3 ani, cu un avans de 2,3%, potrivit Business Insider. Performanţa României este egală cu cea a Insulelor Fiji, dar inferioară celor ale insulelor Belize, Macedoniei, St. Vincent and the Grenadines şi, greu de ghicit, Bulgariei (+2,5%).

Creşterea estimată pentru România anul trecut este de doar 0,6%, iar pentru acest an de 1,6%.

Măsurile de austeritate impuse în criza financiară au prelungit problemele economiei ţării noastre, potrivit analizei Băncii Mondiale, citată de Business Insider.

Explicaţia invocată este că marea majoritate a partenerilor comerciali ai României sunt membri ai Uniunii Europene, astfel încât ţara are o mare expunere la perioadele de regres din Zona Euro.

Economia României este, totuşi mai performantă decât Zona Euro, către care se îndreaptă majoritatea exporturilor româneşti.

Pentru Zona Euro a fost estimată cea mai mică creştere economică de 0,7%.

Banca Mondială a constatat că s-au făcut progrese în Zona Euro, iar probabilitatea de dezintegrarea a acesteia este mult mai mică decât cu un an în urmă. Totuşi, „este nevoie de un progres continuu pentru îmbunătăţirea finanţelor ţărilor membre şi adoptarea planurilor de consolidare a sistemelor pan-europene pentru o uniune bancară“, se spune în raportul Băncii Mondiale.

Mai mult pe Economica.net

Economia României a fost plasată de analiştii Băncii Mondiale pe locul al 12-lea în topul economiilor cu cele mai mici creşteri estimate pentru următorii 3 ani, cu un avans de 2,3%, potrivit Business Insider. Performanţa României este egală cu cea a Insulelor Fiji, dar inferioară celor ale insulelor Belize, Macedoniei, St. Vincent and the Grenadines şi, greu de ghicit, Bulgariei (+2,5%).

Creşterea estima

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 51 minute
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră

News.ro acum 54 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum o ora
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Accident grav, pe un drum național. O persoană a murit și patru sunt rănite, după ce două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit

Ziare.com acum o ora
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism, produs sâmbătă pe pe DN 2 Adjud-Bacău. Traficul rutier a fost blocat aproape două ore. ”Circulaţia este oprită tempo

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum 2 ore
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum 42 minute
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Marcel Ciolacu: Sunt şocat de vestea atacului asupra prim-ministrului danez Mette Frederiksen. Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit. ”Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre”, a subliniat el. Ciolacu a afirmat, vineri noaptea, într-o postare pe

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum o ora
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Vremea

București
acum

28°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°