* După 7 ani de procese, academicianul tot nu şi-a primit moştenirea Moşia Bălăceanu are istoria sa. “Rădăcinile” vin din vechime, îşi trag seva de pe pământurile aflate cândva în proprietatea Cantacuzino. Cu trecerea anilor, suprafaţa iniţială s-a tot diminuat, ca urmare a împroprietărilor făcute de-a lungul vremii. Şi proprietarii acelei moşiii s-au tot schimbat şi ei. După împroprietărirea oamenilor din satele Doina şi Boţeşti, comuna Girov, restul din moşia Cantacuzino a fost cumpărată de Hristea Tatos, apoi de dr. Emanuel Rigler, în 1900. După împroprietărirea din 1921 acesta rămâne numai cu 200 ha. La moartea dr. Rigler, în 1930, moşia rămâne în proprietatea nepoatei sale, Ştefania Bălăceanu, mama academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici. Despre Moşia Bălăceanu vorbesc şi astăzi cetăţenii comunei Ştefan cel Mare. Sediul, mai exact o parte din contrucţiile de la conacul Bălăceanu, se păstrează şi acum, pe locul unde se află şcoala specială din comună. Clădirea internatului, care n-a fost revedicată de moştenitori are acelaşi statut cu terenul pe care este amplasată unitatea de învăţământ. După venirea comuniştilor la putere, prima reformă bughezo-moşierească din 1945 s-a făcut din pământurile ce aparţineau moşiei Bălăceanu. “Tăvălugul” colectivizării a “şters” toate haturile, au dispărut proprietarii individuali de pământ, terenuri fiind un “bun al întregului popor”, lozinca mult uzitată în acele vremuri. Schimbarea de macaz din 1989, avea să aducă în actualitate şi noţiunea de proprietar de teren, ca urmare a controversatelor şi mult contestatelor legi funciare. Legii din1991 i s-a adăugat noi şi noi prevederi, cu mărirea suprafeţelor cuvenite foştilor proprietari. Bunăoară, în privinţa terenurilor agricole, suprafeţele ce urmau a fi reconstituite au crescut de la 10, la 50 ha. * În martie 2005 începe calvarul retrocedărilor În registrele Primăriei Ştefan