Dan Armeanca, cel mai cunoscut cântăreţ de muzică de petrecere după ‘89, considerat naşul manelelor, s-a mutat definitiv în Canada. Cântăreţul a părăsit ţara pe motiv că nu ar mai fi avut concerte aici, dar şi pentru că nu ar fi avut cu ce să-şi achite datoriile. Dan Armeanca, cel mai cunoscut cântăreţ de muzică de petrecere după ‘89, considerat naşul manelelor, s-a mutat definitiv în Canada. Cântăreţul a părăsit ţara pe motiv că nu ar mai fi avut concerte aici, dar şi pentru că nu ar fi avut cu ce să-şi achite datoriile.
În primii ani după Revoluţie, Dan Armeanca a făcut furori pe meleagurile mioritice. Nu era petrecere la care să nu se pună măcar o piesă cântată de solist. Interpretul unor piese precum “Tu calie”, “Cirikli Ka Kerdiav” sau “Sao roma daje”, Armeanca avea, la vremea respectivă, vânzări de peste un milion de unităţi discografice.
Acum, el locuieşte în Montreal, are propria trupă şi cântă la petrecerile comunităţii româneşti şi est-europene. Recent, a concertat şi la Theatre de la Verdure, amfiteatrul cultural faimos din metropola nord-americană. Dan Armeanca a pus plecarea din România pe fondul inactivităţii muzicale, însă prin târg se zvoneşte că mutarea sa peste Ocean a fost forţată de datorii de câteva sute de mii de euro făcute la cazinouri.