Femeia de 30 de ani care a intrat în comă după ce a făcut o operaţie de mărire a sânilor a murit.
Tânăra făcuse, la o clinică privată, o corecţie a operaţiei de mărire a sânilor, pe care o făcuse în trecut. După intervenţia chirurgicală, ea a început să se simtă rău ;i a ajuns în comă la spitalul Sf. Spiridon din Iaşi.
Femeia era însărcinată şi are şase copii, iar medicul care a operat-o susţine că a fost o intervenţie de corectare a implanturilor existente, care a decurs bine. Era la a treia intervenţie de acest gen.
Medicul Lucian Popa, cel care a făcut intervenţia chirurgicală, susţine că operaţia a decurs fără probleme.
"A fost o intervenţie de corectare a implanturilor puse. Pacienta a fost supravegheată pe timpul nopţii şi nu a fost semnalată nicio problemă Au survenit complicaţii în această dimineaţă (vineri dimineaţă - n.r.), iar din acest motiv am anunţat ambulanţa", a declarat medicul Lucian Popa.
El susţine că este posibil ca femeia să nu fi respectat indicaţiile post-operatorii, după intervenţiile anterioare de mărire a sânilor.
Medicul Popa afirmă că imediat după implant se recomandă evitarea sarcinii, lucru care nu a fost respectat de către pacientă. El a mai spus că primele două intervenţii au decurs fără probleme.
(D.B.)
Citeste despre: coma , operaţie sani vezi comentariile