Salvatori, pompieri, militari şi poliţişti continuau vineri căutările după ce au petrecut toată noaptea printre dărâmături, la o zi după explozia de la sediul companiei petroliere publice Pemex din Mexic, care s-a soldat cu cel puţin 33 de morţi conform unui nou bilanţ, transmite AFP.
În turnul B al sediului social, unde a avut loc explozia, salvatorii îndepărtau blocuri imense de beton şi tije de metal contorsionat, au constatat jurnaliştii AFP. Într-o parte a clădirii se îngrămădeau hârtii, calculatoare, cutii, arhive şi mobilier de birou ce purtau urmele accidentului.
Un responsabil din cadrul guvernului a anunţat că dezastrul s-a soldat cu 33 de morţi. Anterior, directorul general al companiei petroliere publice din Mexic, Emilio Lozoya raportase 32 de morţi, 12 bărbaţi şi 20 de femei.
Explozia, care s-a produs joi în jurul orei locale 16:00, s-a soldat de asemenea cu 121 de răniţi, dintre care 52 sunt încă spitalizaţi.
"Era ca un cutremur", a povestit joi pentru AFP o angajată a Pemex, Astrid Garcia Trevino, care de abia ieşise din clădire. "Când m-am întors, am văzut toată partea de jos a clădirii distrusă şi nu am putut intra", a explicat ea. "La mezanim erau cel puţin 1.000 de persoane. Acolo semnează angajaţii condica", a adăugat aceasta, încă vizibil în stare de şoc.
Între 200 şi 250 de persoane se aflau joi în zona în care s-a produs explozia, conform lui Lozoya. Turnul B adăpostea 1.700 de salariaţi. iar 10.000 de persoane lucrează în acest complex în fiecare zi.
Conform directorului general, compania, una dintre cele mai importante companii petroliere din lume, şi-a continuat normal activităţile de producţie vineri.
Acesta a subliniat că aparent a fost vorba de un "accident", însă toate pistele vor fi considerate în anchetă.
Explozia a afectat turnul B al sedi