Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Și-a incendiat locuința, apoi și-a pus ștreangul de gât , în magazie

Publicat in Opinia Buzau, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

Dramă într-o familie din Cilibia, după ce un bărbat de 52 de ani a ales să-și pună captăt zilelor, nu înainte da a dafoc casei în care locuia împreună cu soția sa. Între cei doi se pare că existau de mai multă vreme unele neînțelegeri pornite de la bănuielile bărbatului că șoția îl înșeală.

Se certau des, și nu de puține ori acesta fusese auzit amenințând că într-o bună zi va da foc casei, de cdele mai multe ori aceste afirmații fiind făcute după ce consuma alcool.

Vineri noapte, dărbatul de 52 de ani a plecat de acasă revenind peste câteva ore, bine amețit, enrvându-se foarte tare când a constatat că soția sa nu era acasă. a decis să-și pună amenințările în aplicare, așa că s-a apucat să pună foc în încăperile locuinței, fiind căt pe ce să rămână prins în capcana flăcărilor aprinse chiar de el. Cu părul și hainele arse parțial , a reușit să iasă din casă și să privească din curte cum focul se extindea rapid, cuprinzând în câteva minute întreaga locuință. câns și-a dat seama că nimic nu mai poate fi salvat din flăcări, a mers într-o magazie din curte, unde a împletit un laț la căpătul unei funii pe care a legat-o apoi de grindă. fără ca nimeni să fie prin preajmă pentru a încerca să-l oprească, bărbatul și- ptrecut lațul în jurul gâtului și s-a spânzurat la câțiva metri de casa care se transforma în scrum.

Treziți în miez de noapte de trozniturile lemnelor care ardeau și de vâlvătaia care le lumina prin geam locuințele, vecinii au sunat la 112 și au chemat pompierii care au ajuns în câteva minute la fața locului. Într-un final, au reușit să stingă încendiul, ulterior, cu ocazia verificării celorlalte anexe pentru a fi depistate eventuale focare noi, fiind descoperit cadavrul proprieterului care sec legăna în laț. Polițiștii alerteți în urma acestei descoperiri , au constatat că părul și hainele bărbatului prezentau urme de ardere, aflând apoi

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum o ora
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum 28 minute
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 36 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°