Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest la Biserica „Sfântul Ştefan”: „Nu ne luaţi preotul!”

Publicat in Magazin Salajean, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

Peste 200 de credincioşi ortodocşi au protestat sâmbătă, 2 februarie, în faţa bisericii Sfântul Ştefan din Zalău faţă de intenţia Episcopiei Sălajului de a-l muta pe preotul Ioan Coste la o altă parohie.

Oamenii spun că măsura pe care o pregătesc mai marii Episcopiei nu este nimic altceva decât un gest de răutate, ură şi invidie. „Ne cutremură ceea ce se întâmplă. Asta înseamnă pentru episcop iubirea? De când a venit pe meleagurile noastre ne-a adus multă mâhnire. Dacă are o problemă cu preotul nostru, n-are decât să plece el”, ne-a declarat în lacrimi o femeie. „Îl iubim foarte mult pe părintele Coste. A făcut atât de multe pentru biserica noastră şi pentru tinerii de aici, iar acum cei de la Episcopie vor să-l dea afară ca să-şi pună pilele în biserica pe care noi am construit-o. Nu-l vom lăsa să plece pe preotul nostru”, a adăugat un bărbat trecut de a doua tinereţe.

Potrivit mulţimii, conducerea Episcopiei Sălajului a decis să-l sancţioneze pe preotul Ioan Coste, după ce la înmormântarea mamei sale, printre preoţii care au slujit s-a numărat şi fostul vicar al Episcopiei Oradiei. „Preotul orădean nu a avut acordul episcopului nostru. Totuşi, la înmormântare oamenii vin nechemaţi, nu e ca la nuntă. Nu-i ajunge durerea prin care trece acum, că şi-a îngropat mama?”, se întreabă un alt credincios.

Protestatarii au întocmit liste cu semnăturile celor care nu sunt de acord cu transferul lui Ioan Coste, liste pe care au de gând să le înainteze Episcopiei. Asta dacă vor avea noroc. Nu de alta, dar zilele trecute, un grup de credincioşi au solicitat o audienţă la episcopul Petroniu Florea, pentru a prezenta punctul de vedere al enoriaşilor, însă nu au fost primiţi.

Contactat, preotul învinuit a refuzat să comenteze situaţia din motive medicale. Ioan Costea a fost internat în spital, vineri seară, din cauza unor probleme cu tensiunea.

Pentru c

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 28 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 43 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 48 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°