Poliţiştii bucureşteni,specializaţi în investigarea fraudelor, verifică la această oră mai multe societăţi comerciale vizate de comiterea unor infracţiuni de spălare de bani şi de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat depăşeşte suma de 300.000 de euro.
Poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti desfăşoară o acţiune de verificare şi control la opt societăţi comerciale din Bucureşti. Scopul acţiunii este acela de combatere a evaziunii fiscale şi a spălării de bani.
„Acţiunea a fost demarată în baza datelor şi informaţiilor deţinute de către poliţiştii bucureşteni cu privire la faptul că mai multe persoane, în calitate de reprezentanţi a cinci societăţi comerciale, ar fi introdus în ţară produse textile şi materiale de construcţii, pe care le-ar fi comercializat ulterior“, potrivit Poliţiei Capitalei.
La introducerea în ţară, mărfurile erau subevaluate, iar sumele obţinute în urma comercializării acestora nefiind apoi înregistrate în evidenţele contabile ale agenţilor economici.
Mai mult, în urma verificărilor a rezultat faptul că sumele obţinute din vânzarea acestor mărfuri erau convertite în valută cu ajutorul administratorilor unor case de schimb valutar, fiind apoi trimise în conturi bancare din străinătate.