* trei brăileni au furat aproape 300 litri de motorină din rezervorul unui autobuz parcat în apropiere de un supermarket * ei au fost prinşi în flagrant de poliţişti şi s-au ales cu dosar penal
Trei brăileni au vrut să-şi facă plinul...gratis. Nu le-a ieşit manevra, ei fiind surprinşi de poliţişti. În noaptea de 1 februarie, la ora 1:20, poliţişti de la Biroul de Ordine Publică l-au depistat în trafic, la intersecţia străzilor Castanului cu Nicolae Iorga, pe un tânăr de 28 de ani, din comuna Tichileşti, care transporta cu autoturismul 13 bidoane din plastic. Dintre acestea patru conţineau câte 70 de litri de motorină, două furtune de câte 2,5 m, un acumulator auto şi o pereche de mănuşi cauciucate.
În autoturism se mai aflau un bărbat de 46 de ani, din comuna Chiscani, şi un tânăr de 23 de ani, din municipiu, toţi fiind conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru verificări.
Cercetările au fost preluate de poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale, care au stabilit că motorina şi bateria auto au fost sustrase, în acea noapte, de la un autobuz parcat pe strada Mecanizatorilor, în apropiere de un supermarket.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor trei brăileni.
* trei brăileni au furat aproape 300 litri de motorină din rezervorul unui autobuz parcat în apropiere de un supermarket * ei au fost prinşi în flagrant de poliţişti şi s-au ales cu dosar penal
Trei brăileni au vrut să-şi facă plinul...gratis. Nu le-a ieşit manevra, ei fiind surprinşi de poliţişti. În noaptea de 1 februarie, la ora 1:20, poliţişti de la Biroul de Ordine Publică l-au depistat în trafic, la intersecţia străzilor Castanului cu Nicolae Iorga, pe un tânăr de 28 de ani, din comuna T