Peste 1.000 de femei din Columbia cer compensaţii în instanţă, pentru că le-au fost puse implanturi mamare toxice. Protezele, făcute de societatea franceză PIP, conţineau silicon de uz industrial, de tipul celui folosit la saltele, în loc de materiale medicale, astfel că există un risc sporit să se rupă în corp.
Columbiencele nu cer compensaţii de la producătorul protezelor, care oricum a declarat falimentul, ci de la compania germană care a dat certificatul de calitate. Procesul se judecă în Franţa, iar verdictul este aşteptat pe 22 martie.
"La cabinetul Lozano Blanco şi Asociaţii reprezentăm 1.043 de femei din Columbia pentru audieri judiciare împotriva companiei care a dat certificatul de calitate pentru implanturile PIP, care a permis ca aceste implanturi să fie comercializate, nu numai în Uniunea Europeană, ci în întreaga lume", a spus avocatul Cristina Mejia.
Avocaţii spun că circa 15.000 de columbience au astfel de implanturi periculoase. "Măcar acum avem o rază de speranţă, pentru că simţim că aceşti oameni, aceşti avocaţi încearcă să facă ceva pentru a ne fi respectate drepturile", a declarat Myriam Perez, una dintre paciente.
Implanturile au fost retrase pe piaţă, după ce s-a dovedit că nu sunt sigure. Fondatorul companiei care le-a produs este în prezent în arest la domiciliu şi este judecat. El riscă până la cinci ani de închisoare. În plus, sute de femei din întreaga lume vor să dea în judecată chirurgii care le-au implantat protezele şi importatorii.
Circa 300.000 de femei au sau au avut la un moment dat implanturi mamare fabricate de PIP. Autorităţile din numeroase ţări le-au sfătuit să şi le scoată. Iar în unele cazuri, statul a acoperit cheltuielile.