Știți că cele două malluri din Ploiești, unul deja în funcțiune, celălalt în construcție, s-au luat la ceartă pe panourile publicitare. Pe scurt, cei care se ocupă de promovare de la AFI sunt niște țărani cu mămăliga între dinți, din moment ce pot promova astfel de mesaje, că lumea fashion vine în centru, nu pe centură. Dacă e să o luăm strict geografic, și AFI e cam tot pe centură, că acolo se cam termină Ploieștiul. Adică, mallul va funcționa acolo de unde țăranii iau rata, să se care, seara, acasă. Deci, e mult mai probabil ca, dimineața și seara, AFI (care nouă ne place mai mult ca brand, de-aia nu pricepem de ce dă cu mucii-n fasole) să fie asaltat de cetățeni care locuiesc în mediul rural, dornici să se încălzească puțin. Dar nu de-asta v-am deranjat, ci pentru a vă spune că cei de la AFI au ceva probleme. Pe scurt, au semnat un protocol cu fostul primar Andrei Volosevici, privind sistematizarea circulației în zonă. Problema e că actul nu este valabil, el având nevoie de aprobarea Consiliului Local. Acum, nu știm dacă șpaga s-a dat sau nu, cert este că băieții trebuie să vină cu propunerea în Consiliul Local, dacă vor să nu aibă probleme inclusiv cu finanțarea. Să fie să ne vedem cât mai repede la inaugurare!
No related posts.
Știți că cele două malluri din Ploiești, unul deja în funcțiune, celălalt în construcție, s-au luat la ceartă pe panourile publicitare. Pe scurt, cei care se ocupă de promovare de la AFI sunt niște țărani cu mămăliga între dinți, din moment ce pot promova astfel de mesaje, că lumea fashion vine în centru, nu pe centură. Dacă e să o luăm strict geografic, și AFI e cam tot pe centură, că acolo se cam termină Ploieștiul. Adică, mallul va funcționa acolo de unde țăranii iau rata, să se care, seara, acasă. Deci, e mult mai probabil ca, dimineața și seara, AFI (care nouă ne place mai mult ca brand, de-aia nu pricepem de ce