John Kerry este de vineri seară noul secretar de Stat american, succedând-o pe Hillary Clinton care şi-a oferit o baie de mulţime la Departamentul de Stat din Washington, pentru rămas-bunul marcat de un atentat antiamerican la Ankara, relatează AFP.
Pentru această ultimă zi orchestrată la milimetru, cel de-al 67-lea secretar de Stat american şi-a trimis scrisoarea de demisie preşedintelui Barack Obama, exprimându-şi "mândria faţă de ceea ce am reuşit împreună în numele poporului american, pentru interesele şi valorile noastre".
Kerry, numit la 21 decembrie de către preşedintele Obama şi confirmat marţi de către Senat, a fost învestit la sfârşitul zilei în cursul unei ceremonii private de depunere a jurământului în faţa unuia dintre cei nouă judecători ai Curţii Supreme.
Noul secretar de Stat se va adresa luni dimineaţă celor 70.000 de persoane care formează gigantul minister cu cele 275 de posturi în întreaga lume. Fotografia şi biografia sa au înlocuit-o deja pe cea a lui Clinton pe site-ul de Internet al Departamentului de Stat, conform Mediafax.
John Kerry se numără printre puţinii lideri americani cu o solidă experienţă internaţională.
De la alegerea sa la conducerea Comisiei pentru Afaceri Externe din Senat, la sfârşitul lui 2008, John Kerry a mers în Afganistan, Pakistan, Egipt, Israel, Gaza, Siria, Iordania, Darfour, Beijing.
Ales în Senat în 1984, el candidează la alegerile prezidenţiale din 2004 din partea democraţilor. În faţa preşedintelui George W. Bush, el denunţă informaţiile incorecte care au condus la declanşarea războiului din Irak şi face din restabilirea prestigiului american o prioritate a campaniei sale. Preşedintele în exerciţiu, care va fi reales, îi aminteşte senatorului Kerry că a votat pentru război, ca mulţi dintre colegii săi.
În Camera superioară a Congresulu