TIMIȘOARA. Mulți timișoreni, care sunt asigurați, bat drumul până la Casa de Sănătate, pentru a primi adeverință de asigurat pe care le-o solicită medicii și alți furnizori de servicii medicale pentru a-i crede că au plătite dările la stat. În acest sens, C.J.A.S Timiş face un apel către toţi furnizorii de servicii medicale să nu mai solicite pacienţilor adeverinţa de asigurat fără a verifica în prealabil calitatea acestora în programul SIUI.
În majoritatea cazurilor, calitatea de asigurat a pacienţilor este confirmată de Sistemul Informatic Unic Integrat şi nu mai este necesară prezentarea adeverinţei eliberată de către CJAS Timiş. Doar în cazul în care pacientul apare ca neasigurat în programul SIUI, acesta trebuie să se prezinte la sediul instituţiei noastre din Strada Corbului nr. 4, cu o copie după buletin şi actele doveditoare pentru a reglementa situaţia şi a dobândi calitatea de asigurat, spune Oana Răchitan, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș.
TIMIȘOARA. Mulți timișoreni, care sunt asigurați, bat drumul până la Casa de Sănătate, pentru a primi adeverință de asigurat pe care le-o solicită medicii și alți furnizori de servicii medicale pentru a-i crede că au plătite dările la stat. În acest sens, C.J.A.S Timiş face un apel către toţi furnizorii de servicii medicale să nu mai solicite pacienţilor adeverinţa de asigurat fără a verifica în prealabil calitatea acestora în programul SIUI.
În majoritatea cazurilor, calitatea de asigurat a pacienţilor este confirmată de Sistemul Informatic Unic Integrat şi nu mai este necesară prezentarea adeverinţei eliberată de către CJAS Timiş. Doar în cazul în care pacientul apare ca neasigurat în programul SIUI, acesta trebuie să se prezinte la sediul instituţiei noastre din Strada Corbului nr. 4, cu o copie după buletin şi actele doveditoare pentru a reglementa situaţia şi a dobândi calitatea de asigurat