Generalul-locotenent magistrat dr. Ilie Botoş, şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, este procuror militar în cadrul Secţiei Parchetelor Militare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest moment, generalul-procuror este detaşat ilegal.
Detaşarea sa la Ministerul Apărării Naţionale - iniţial pentru o perioadă de 3 ani (conform Hotărârii Secţiei pentru procurori a Consililului Superior al Magistraturii nr. 238 din 06.11.2006) - a fost prelungită ulterior cu încă 3 ani prin Hotărârea nr. 368 din 10.11.2009. Din păcate pentru lumea serviciilor secrete, aceasta a expirat fără posibilitatea de a mai fi prelungită, la data de 10.11.2012. Legea este lege. Dar nu şi pentru madam Hăineală, care care o traduce după ureche. Sau după cum îi comandă superiorii.
Conform art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303 din 2004, “detaşarea se prelungeşte o singură dată”. În pofida acestei dispoziţii imperative a legii, la data de 19 aprilie 2012, vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procuror Oana Andrea Schmidt-Hăineală, a emis, cu data menţionată deja, Hotărârea nr. 113 pentru prelungirea detaşării procurorului Ilie Botoş la Ministerul Apărării Naţionale până la data de 10 noiembrie 2015.
Conform textului articolului 58 alin. (4) al Legii nr. 303/2004, “după încetarea detaşării, judecătorul sau procurorul revine în funcţia deţinută anterior”. Aşadar, la data de 10 noiembrie 2012, Ilie Botoş era obligat de lege să revină în funcţia deţinută la data de 06 noiembrie 2006 în cadrul Secţiei Parchetelor Militare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prelungirea ilegală a detaşării s-a făcut cu acordul fostului ministru al Apărării Gabriel Oprea (acum mare sculă în Guvernul Victor Ponta) şi al fostului procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura