John Kerry este de vineri seară noul secretar de Stat american, succedând-o pe Hillary Clinton care şi-a oferit o baie de mulţime la Departamentul de Stat din Washington, pentru rămas-bunul marcat de un atentat antiamerican la Ankara, relatează AFP.
Pentru această ultimă zi orchestrată la milimetru, cel de-al 67-lea secretar de Stat american şi-a trimis scrisoarea de demisie preşedintelui Barack Obama, exprimându-şi "mândria faţă de ceea ce am reuşit împreună în numele poporului american, pentru interesele şi valorile noastre".
Kerry, numit la 21 decembrie de către preşedintele Obama şi confirmat marţi de către Senat, a fost învestit la sfârşitul zilei în cursul unei ceremonii private de depunere a jurământului în faţa unuia dintre cei nouă judecători ai Curţii Supreme.
Noul secretar de Stat se va adresa luni dimineaţă celor 70.000 de persoane care formează gigantul minister cu cele 275 de posturi în întreaga lume. Fotografia şi biografia sa au înlocuit-o deja pe cea a lui Clinton pe site-ul de Internet al Departamentului de Stat.
Profitând de aceste ultime ore după patru ani la conducerea diplomaţiei americane, Clinton şi-a oferit în timpul după-amiezii un rămas-bun demn de un "rock star", aşa cum a numit-o publicaţia New York Times.
La sfârşitul unei săptămâni de cine mondene, conferinţe şi întâlniri cu presa, aceasta a încheiat cu o baie de mulţime în mijlocul sutelor de angajaţi înghesuiţi în sala mare a Departamentului de Stat. Toată un zâmbet, în aplauze şi urale aceasta a repetat că este "foarte mândră de munca pe care am făcut-o împreună".
"O să-mi fie dor de voi", a spus acest "animal politic" aflată la apogeul popularităţii sale şi care este considerată de mulţi ca fiind candidata la alegerile prezidenţiale din 2016.
Însă sărbătoarea rămâne marcată de atentatul sinucigaş care a vizat ambasada Statelor Unite de