Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea infractorului periculos care a măturat pe jos cu Justiţia de la noi

Publicat in Adevarul, duminică 3 februarie 2013 ·

Unul dintre cei mai periculoşi infractori din Iaşi a stat în libertate mai bine de trei ani pentru că procurorii nu au reuşit să adune destule probe împotriva sa într-un caz de viol urmat de moartea victimei. Au fost destule probe de abia după ce ieşeanul a comis încă o faptă şi a violat o tânără mamă, de faţă cu copiii mici ai acestei.

Isprava violatorului Constantin Fotea este desprinsă parcă din manualele de practică judiciară a criminaliştilor. În vârstă de 33 de ani, ieşeanul a reuşit să profite de lacunele legislative din codul de procedură penală din ţara noastră şi a fugit timp de trei ani de justiţie.

Totul a început în vara anului 2009, atunci când după o băută crâncenă Constantin Fotea a decis să intre peste o bătrână din sat şi să o violeze. În urma contactului sexual, descris de procurori ca fiind de o cruzime ieşită din comun, victima de 81 de ani a decedat.

A urmat o anchetă a procurorilor în care, culmea, Constantin Fotea a fost suspectul numărul unu din prima zi a investigaţiei. Asta pentru că în locuinţa victimei a fost găsită o urmă de pantof ce se potrivea cu cea a lui Fotea. Infractorul a negat cu vehemenţă orice implicare. A urmat un test poligraf pe care bărbatul l-a picat. Nu era însă de ajuns pentru o reţinere şi o propunere de arestare. Niciun judecător nu ar fi fost de acord să emită un mandat de arestare doar în baza acelor probe.

Cea mai grea lovitură pentru procurori a fost cea a probele biologice prelevate din casa victimei şi de pe trupul acestei. Din casa acesteia au fost prelevate probe ADN care însă nu aparţineau suspectului. De asemenea, cel mai probabil, Constantin Fotea a folosit mănuşi atunci când a produs fapta, întrucât nicio amprentă de a sa nu a putut fi găsită la faţa locului. Probabil intenţionat, bărbatul nici nu a ejaculat în urma contactului sexual, aşa că nici probele sale biologice nu au putut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 48 minute
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 40 minute
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Marius Tucă Show, RECORDURI de audiență în cele peste 14 ore de LIVE din noaptea „de infarct” a numărătorii voturilor la prezidențiale

Cancan acum 3 ore
Ediția specială de duminică, 24 noiembrie a emisiunii Marius Tucă Show a atins noi recorduri de audiență în cele 14 ore de live non-stop pe Youtube și peste 13 ore de live pe TikTok. Marius Tucă și invitații său au fost alături de români în noaptea

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 3 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°