Bancile din Suedia au traversat propria criza financiara la inceputul anilor '90 si au depasit-o cu bine, prin masuri economice dispuse de Guvern, in timp ce restul Occidentului nu resimtea inca degringolada care urma sa apara.
Datorita acestei situatii, au ramas profitabile chiar si in perioada declinului din 2008-2009, pornit din America, extins in Europa si ajuns pe multe meridiane ale globului, comenteaza La Tribune.
O tara se lupta singura cu criza
Suedia, lovita de propria criza in anii 1991 si 1992, avea avantajul ca fierbea in suc propriu, ceea ce permitea Guvernului sa adopte masuri specifice propriilor interese, fara ajutoare, sprijin si sugestii din exterior.
In fond, criza isi avea originile in interiorul tarii. Au declansat-o creditele fara acoperire, oferite de banci, indeosebi pentru domeniul imobiliar, care cunostea in acea vreme un succes infloritor. Nimeni nu observa atunci ca Suedia era un mic laborator, unde se experimenta in vitro un mare tsunami economico-financiar.
Cand s-a constatat insa ca bancile raman descoperite, Guvernul a aplicat asa numita "solutie de la Stockholm", o nationalizare a circa 25% din activele bancare, la costuri cat 4% din PIB, cu dobanzi subunitare.
Nu erau motive reale de alarma, intrucat statul oferea garantii pentru datoriile si depozitele din 114 banci. Astfel creantele erau protejate, iar posesorii de conturi simteau ca, in ciuda crizei financiare declansate, banii lor sunt in siguranta chiar daca nu produc dobanzi atragatoare.
Banci mereu profitabile
In acest context, criza europeana din 2008-2009, cu consecintele ei ulterioare, n-a lovit sistemul financiar suedez asa cum s-a manifestat in alte tari europene. La izbucnirea crizei, in Suedia functiona deja un program de garantii publice, care insa n-a ajuns vreodata sa depas
