* Volumul semnat de Diana-Liana Gavrilă este contestat de arheologii buzoieni
Scriitori buzoieni, reprezentanţi ai Muzeului Judeţean şi elevi au venit cu toţii în număr mare, joi, la Biblioteca Judeţeană, la lansarea volumului „Enigme ale trecutului îndepărtat în Munţii Buzăului”, semnat de Diana-Liana Gavrilă. Cartea se vrea o combinaţie între informaţii istorice, mistere şi legende, despre zona Buzăului, mai exact dezpre zona Aluniş-Bozioru, acolo unde autoarea, absolventă a Facultăţii de Istorie, activează în perioada estivală ca ghid turistic.
Bogat în fotografii şi editat în condiţii tipografice excelente, volumul a stârnit interesul unui număr mare de cititori, asta în ciuda preţului deloc de neglijat al cărţii: 50 de lei.
„Poposim în regiunea de la Întorsura Carpaţilor, anticul Caucaland, regiune menţionată de Amianus Marcellinus, ca loc de refugiu al lui Athanaric, din calea invaziei hunilor. Relieful dispus în trepte prezintă toate formele cunoscute, iar Carpaţii de Curbură, de o bogăţie şi o frumuseţe nebănuită, cu creste semeţe, izvoare şi ape limpezi cu sclipiri de argint, câmpuri cu flori învăluite în miresme, hăuri adânci şi torenţi spectaculoşi, de mii de ani revarsă daruri zeieşti peste neîntinatul şi frumosul suflet al oamenilor din jurul arcului lor”, spune Diana-Liana Gavrilă în prefaţa lucrării.
Dincolo de meritul de a promova o zonă turistică spectaculoasă, celebră prin schiturile rupestre, iniţiativa buzoiencei a stârnit şi mici reproşuri din partea specialiştilor de la Muzeul Judeţean şi asta din cauza amestecului dintre legende şi informaţii istorice nefondate.
„Combinaţia dintre aceste lucruri şi mistere sau legendele zonei crează un joc, o carte pasională care curge frumos, cu multe imagini... Practic, autoarea a creat prin acest volum un loc mirific de care Buzăul ar trebui să se folosească mai mult. În c