Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că numărul de trei miniştri cercetaţi penali pentru corupţie, menţionat în raportul MCV, redus ulterior printr-o rectificare la doi, a fost o "eroare materială".
"A fost o eroare materială, nu trebuie să stăm pe asta. Există erori materiale şi în actele normative. Se dă pe urmă erată", a comentat Traian Băsescu, întrebat despre gafa Comisiei Europene.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că raportul MCV este corect, însă a calificat drept incorectă reacţia celor mai importante instituţii ale statului român.
Şeful statului a arătat că raportul a fost "profund politizat" şi că "românii au putut fi păcăliţi cu televizoarele, dar oficialii europeni nu". "Cine se amăgeşte cu ideea că propagandistic vom păcăli statele membre nu face decât să aibă o poziţie împotriva interesului naţional", a avertizat Băsescu.
Raportul pe Justiţie pentru România a fost, joi, rectificat în ceea ce priveşte numărul miniştrilor din cabinetul Ponta care sunt cercetaţi penal pentru fapte de corupţie. Dacă la data publicării raportului, miercuri, pe lista neagră se regăseau trei miniştri aflaţi în această situaţie, în raportul modificat apar doar doi.