Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Raportul MCV a fost profund politizat

Publicat in Ziarul de Vrancea, duminică 3 februarie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu Românii au putut fi păcăliţi de televizor, dar occidentalii nu se uită la televiziunile noastre decât pentru monitorizare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Palatul Cotroceni, că raportul MCV a fost profund politizat, iar cine se amăgeşte cu ideea că propagandistic vom păcăli CE sau statele membre are o poziţie împotriva interesului naţional. Preşedintele a adăugat că "românii au putut fi păcăliţi" de televizor, dar "occidentalii nu se uită la televiziunile noastre decât pentru monitorizare".

Declaraţiile preşedintelui:

Văd că a apărut un nou fenomen legat de suspendarea preşedintelui. Preşedintele României are un mandat pe care îl dobândeşte prin alegeri libere cu condiţia să obţină 50% plus 1. Nu există menţiunea ca preşedintele să-şi menţină intenţia de vot pe perioada mandatului. Consider ridicole toate abordările domnilor care vorbesc de suspendare, iar alţii sar şi apără că nu va fi suspendare. Sunt penibili, să citească Constituţia.

Raportul arată că la nivelul politicienilor la vârf nu suntem la standardele europene.

Politicienii nu sunt deasupra legii şi ei trebuie să fie un exemplu. Comisia Europeană nu se leagă niciodată de aleşi, dar când intri în instituţiile la vârf şi eşti pus sub semnul întrebării, trebuie să existe reacţia demisiei. Deşi raportul e făcut după alegeri, nu este nicio critică la votul electoratului.

Raportul nu cere o lege a presei. Dimpotrivă, subliniază necesitatea menţinerii libertăţii presei şi cere instituirea unor soluţii de sancţionare şi reparaţii pentru cei care sunt în mod nedrept atacaţi, linşaţi, discreditaţi.

Mesajul pe care îl dă acest raport este: nu vă jucaţi cu statul de drept, au rezistat instituţiile, dar reveniţi-vă în abordarea pe care o aveţi ca oameni politici.

Raportul are o abordare pozitivă faţă de instituţiile ca

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 56 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 3 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°