Convocat după mult timp la naţională de selecţionerul Victor Piţurcă, atacantul Stelei Raul Rusescu nu va apuca să îmbrace tricoul primei reprezentative în amicalul cu Australia.
Deşi iniţial Victor Piţurcă l-a convocat pe Raul Rusescu pentru amicalul cu Australia din 6 februarie, atacantul s-a accidentat în amicalul pe care Steaua l-a jucat cu Dinamo Moscova în Turcia şi nu va mai face deplasarea în Spania. Selecţionerul a decis să nu-l păstreze în lot pe Rusescu, în locul său fiind chemat Mihai Răduţ de la Pandurii, informează frf.ro.
Piţurcă a oprit în lotul pentru meciul cu Australia doar nouă jucători care au jucat contra Poloniei: Silviu Lung Jr, Srgian Luchin, Dragoş Grigore, Valerică Găman, Dan Nistor, Ionuţ Chitu, Alexandru Maxim, Gheorghe Grozav şi Marius Alexe. Acestora li se adaugă cinci jucători ai Stelei, care vor sosi în Spania din cantonamentul din Turcia: Ciprian Tătăruşanu, Vlad Chiricheş, Mihai Pintilii, Alexandru Bourceanu, Cristi Tănase.
De asemenea, stranierii convocaţi sunt următorii pentru ultima partidă dinaintea „dublei” de foc cu Ungaria şi Olanda din preliminarii sunt: Costel Pantilimon (Manchester City), Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion), Dorin Goian (Spezia), Ştefan Radu (Lazio), Răzvan Raţ (Sahtior Doneţk), Gabriel Torje (Granada), Costin Lazar (PAOK Salonic) şi Bogdan Stancu (Orduspor).
În prima partidă de pregătire din turneul din Spania, România a pierdut lamentabil, scor 1-4, în faţa Poloniei. Acest meci nu a fost consemnat în calendarul FIFA.