Evocat în operele marilor scriitori ai literaturii române, Bărăganul îşi trage numele dintr-un cuvânt turcic, „Buragan“, care înseamnă vârtej, furtună sau vifor.

„Grânarul patriei“, Bărăganul, are un nume adânc cufundat în istorie. Cercetările istorice au scos la iveală faptul că toponimia acestui ţinut are fie origini pecenego-cumane, fie turcice sau arabo-persane. Într-un articol semnat de profesorul de istorie Vitalie Buzu pentru revista culturală ialomiţeană Helis, acesta explică pe larg provenienţa numelui de Bărăgan.

„C.C.Giurescu şi C.Ştefănescu apreciau că termenul se datorează vechiului cuvânt turcic «Buragan» care înseamnă vârtej, furtună, vifor o trăsătură a climatului specific ţinuturilor de stepă (...) numele de Bărăgan este de origine arabo-persană şi pătrunde în limba română prin filieră otomană, însemnând «câmp întins, neroditor» (...)“, consemna în paginile revistei Helis profesorul de istorie Vitalie Buzu.

Ţinutul Bărăganului este evocat şi în operele marilor scriitori ai literaturii române. „Ciulinii Bărăganului“ este numele romanului scriitorului Panait Istrati, în care autorul prezintă obieciurile şi tradiţiile specifice zonei de câmpie.