Cinci primari din judeţul Satu Mare, aparţinând PDL şi PP-DD, au participat sâmbătă la o conferinţă de presă la sediul PNL Satu Mare. Subiectul principal al întâlnirii a fost sprijinirea proiectelor de investiţii din comune, contra sprijin electoral pentru USL la europarlamentare şi parlamentare. Conferinţa de presă a fost susţinută de preşedintele filialei judeţene Satu Mare a PNL, deputatul Ovidiu Silaghi, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, alături de primarii comunelor Homoroade – Ardelean Simion (PDL), Santău – Rotaru Marinel (PDL), Pişcolt – Varga Cosmin (PDL), Bixad – Tătar Ioan (PDL), Căuaş – Roca Marius (PP-DD). Cei doi lideri PNL au evitat să răspundă întrebării dacă mai sunt în tratative şi cu alţi primari, lăsând să se înţeleagă că vor mai fi surprize.
Ovidiu Silaghi: “Colaborarea începe acum”
„Prezenţa dânşilor evident că nu este întâmplătoare, în timp ce noi la nivel naţional ne ocupăm cu bugetul ţării, şi urmează săptămâna viitoare să trecem prin Parlament bugetul naţional, nici Consiliul Judeţean nu stă degeaba şi a reuşit să identifice câteva proiecte atât de interes local cât şi judeţean, şi alte câteva proiecte care pot fi duse chiar la nivel naţional. Această colaborare începe din acest moment, sunt proiecte atât economice, administrative dar şi politice. Şi nu ascundem faptul că urmează alegerile europarlamentare, prezidenţiale şi noi, Partidul Naţional Liberal, dorim să ne bazăm pe aportul lor”, a declarat ex-ministrul Ovidiu Silaghi.
Preşedintele CJ, Adrian Ştef, a afirmat că doreşte întărirea echipei care să susţină proiectele la nivel judeţean, oferind exemple din localităţi. Preşedintele doreşte modernizarea zonei turistice Oţeloaia, a drumului de acces, în Santău se doreşte realizarea unui proiect de alimentare cu apă şi a modernizării drumurilor, în Pişcolt se doreşte dezvoltarea turismului ecumen