Reprezentanţii Asociaţiei Pro Democraţia, Clubul Oradea, au reclamat faptul că şedinţele Comisiei de Dialog Social, organizate de Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Bihor, sunt doar formale, problemele serioase neprezentând interes pentru autorităţi. Mai exact, preşedintele APD Oradea, Adrian Simon, s-a arătat dezamăgit de modul în care a fost tratat subiectul propus de el pe ordinea de zi a şedinţei, cel legat de Piaţa Rogerius, unde proiectul de modernizare îi va afecta direct pe cei care-şi vând produsele.
Preşedintele APD Oradea, Adrian Simon, a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, modul în care a decurs şedinţa Comisiei de Dialog Social din 24 ianuarie, când nici prefectul Claudiu Pop, nici preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, nu au fost prezenţi, întâlnirea fiind moderată de şefa cancelariei prefectului, Claudia Timofte. Simon a menţionat că a propus includerea pe ordinea de zi a şedinţei problema Pieţei Rogerius, liderul APD Oradea, remarcând faptul că în urma reconstrucţiei pieţei există posibilitatea ca o parte dintre cei care vând acolo să îşi piardă locurile de muncă. De asemenea, Simon a mai ridicat problema celor şase magazine proprietate privată care există în Piaţa Rogerius, trei dintre proprietari nefiind mulţumiţi de oferta făcută de municipalitate. Potrivit liderului APD Oradea, aceştia vor garanţii că după finalizarea proiectului vor avea spaţii asigurate în noua piaţă. Adrian Simon a precizat că nici actualilor comercianţi nu li se garantează 100% faptul că vor avea loc în noua hală. "Maximum ce poate face Primăria este să acorde punctaj suplimentar actualilor comercianţi care se vor înscrie la licitaţie", susţine Simon. Acesta a menţionat că nici APD, nici Coaliţia Rogerius nu sunt împotriva modernizării pieţei, ci vor doar dialog şi cooperare cu autorităţile locale pentru ca oamenii care lucrează acolo să nu fie afec