Kim Jong-un a susţinut un discurs "istoric" în faţa principalelor instanţe militare din ţară, a precizat agenţia oficială de presă KCNA.
Reuniunea a fost consacrată "sosirii unui eveniment major în ameliorarea capacităţilor militare" ale Coreei de Nord, a subliniat KCNA, fără să dezvăluie data la care a avut loc această reuniune.
Potrivit unor experţi şi unor surse din cadrul unor servicii străine de informaţii, Coreea de Nord este pregătită să efectueze al treilea test nuclear, ca măsură de represalii faţă de o extindere a sancţiunilor adoptată de către Consiliul de Securitate al ONU în urma unui tir de rachetă cu rază lungă de acţiune, în decembrie.
Acest tir este considerat de către Washington şi aliaţii săi un nou test de rachetă balistică, care încalcă sancţiunile internaţionale.
Un nou test nuclear nord-coreean va fi al treilea, după cele din 2006 şi 2009, care răspundeau, la vremea respectivă, unor sancţiuni adoptate de ONU în urma unor tiruri de rachete cu rază lungă de acţiune.
Experţi sud-coreeni sunt de părere că testul va avea loc înaintea Noului An chinezesc, care cade pe 10 februarie.
Sursa: Mediafax