Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Călinoiu se întreţine cu fetească neagră din bani publici

Publicat in Pandurul, luni 4 februarie 2013 ·

Un raport al Curţii de Conturi pentru anul 2011 scoate la iveală chermezele pe bani publici practicate de aleşii locali. Consilierii judeţeni au făcut chefuri de un miliard de lei vechi finanţate de la buget. Chiar dacă astfel de cheltuieli au fost considerate ilegale în 2011, petrecerile au continuat şi în 2012, cu participarea noii garnituri de consilieri judeţeni, care sunt invitaţi după fiecare şedinţă de Ion Călinoiu la un restaurant din Târgu Jiu. Pe lângă aceste petreceri, Curtea de Conturi a descoperit achiziţii importante de fetească neagră, deconturi dubioase după excursiile făcute în străinătate şi prime acordate ilegal.

Președintele Consiliul Județean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, a adus instituției un prejudiciu de câteva milioane de lei noi prin acordarea unor sporuri și prime, mese festive sau cumpărarea unor baterii de vin! În plus, în urma unui control s-a constatat că economiștii din Consiliul Județean stau de pomană sau fac greșeli de începător.

Consilierii judeţeni petrec pe bani publici

Petrecerile aleşilor de după ședințele lunare de Consiliu Județean sunt plătite din buzunarele gorjenilor. În perioada 2009-2012 s-au efectuat cheltuieli nelegale cu mese festive 8 Martie, de sărbători de iarnă, precum și mese pentru consilieri cu ocazia şedinţelor de consiliu. În total 102.560 RON, bani plătiţi de la buget.

De asemenea, s-a constatat că au fost achiziționate produse care nu fac obiectul solicitărilor aprobate de conducerea instituției, cum ar fi seturi diplomat și vin fetească neagră, creând un prejudiciu de 11.940 de lei.

Asta nu e tot. Consiliul Județean a plătit contravaloarea cheltuielilor de protocol nelegale efectuate cu ocazia deplasării in străinătate a președintelui Ion Călinoiu, în valoare de 9.000 lei şi penalități pentru întârzieri la depunerea decontului justificativ de cheltuieli şi a sumelor nejustificate,

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 25 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 28 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum o ora
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 2 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°