Tânărul de 19 ani, din comuna Sihlea, acuzat că şi-a violat bunica, a fost trimis în judecată de procurori. Anchetatorii îl acuză pe Cătălin Giot că a consumat băuturi alcoolice, apoi şi-a bătut bunica, după care a obligat-o să întreţină cu el raporturi sexuale.
Potrivit rechizitoriului prin care tânărul a fost trimis în judecată, fapta s-a petrecut în noaptea de 7 spre 8 ianuarie. Băiatul ar fi consumat băuturi alcoolice, moment în care a devenit violent. Cel mai probabil în urma unor discuţii în contradictoriu, Cătălin i-a aplicat bunicii sale, în vârstă de 62 de ani, mai multe lovituri cu pumnii, dar şi cu o secure. A abuzat sexual de aceasta, după care s-a culcat.
În dimineaţa următoare, bunica l-a reclamat la Postul de Poliţie. Mai mult decât atât, aceasta şi-a scos şi certificat medico-legal din care reiese că a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Femeia prezenta pe corp urme de lovituri, iar pe partea stângă a feţei urma de la lovitura de secure.
Nepotul victimei a fost arestat preventiv imediat după ce a fost găsit şi audiat. El a mai avut probleme cu legea penală fiind cercetat în alte dosare sau amendat pentru port ilegal de cuţit şi furt. Toate acestea se întâmplau pe vremea când era minor. Potrivit anchetatorilor, în localitatea sa de domiciliu era cunoscut ca un consumator de băuturi alcoolice şi de substanţe halucinogene, gen aurolac.
Cătălin Giot va fi judecat la Judecătoria Focşani.
Tânărul de 19 ani, din comuna Sihlea, acuzat că şi-a violat bunica, a fost trimis în judecată de procurori. Anchetatorii îl acuză pe Cătălin Giot că a consumat băuturi alcoolice, apoi şi-a bătut bunica, după care a obligat-o să întreţină cu el raporturi sexuale.
Potrivit rechizitoriului prin care tânărul a fost trimis în judecată, fapta s-a petrecut în noaptea de 7 spre 8 ianuarie. Băiatul ar fi co